Actualitate
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 38% în ultimele cinci luni
Exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul sezonului curent (iulie 2023/iunie 2024) şi până în prezent se ridică la 12,7 milioane de tone, arată datele oficiale publicate luni de Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite Reuters.
Comparativ, în perioada 1 iulie -30 noiembrie anul trecut, Ucraina a exportat 17,6 milioane tone de cereale.
În sezonul actual, exporturile Ucrainei au inclus 5,8 milioane tone de grâu, 5,9 milioane tone de porumb şi 870.000 de tone de orz. În perioada similară a sezonului precedent, Ucraina a exportat 6,7 milioane tone de grâu, 9,3 milioane tone de porumb şi 1,45 milioane tone de orz.
În ceea ce priveşte datele pentru luna noiembrie 2023, Ministerul Agriculturii de la Kiev a precizat că traderii au exportat 3,45 milioane tone cereale, comparativ cu 4,35 milioane de tone exportate în luna noiembrie 2022.
Autorităţile de la Kiev nu au oferit explicaţii pentru această scădere însă traderii şi asociaţiile fermierilor susţin că blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră precum şi atacurile Rusiei asupra porturilor de la Dunăre sunt principalele motive pentru această scădere.
În mod tradiţional, Ucraina exporta cele mai mari cantităţi de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră. De la începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, care a inclus o blocadă navală a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, Kievul face eforturi pentru a-şi putea exporta produsele, mai ales cerealele.
Guvernul de la Kiev se aşteaptă la o recoltă de 79 milioane de tone de cereale şi oleaginoase în 2023, iar surplusul exportabil în sezonul 2023/24 ar urma să se ridice la aproximativ 50 de milioane de tone.