Energie

Exporturile Gazprom spre Europa au crescut cu 39% în luna mai

Posted on

Foto: iStock

Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Aceste calcule, care au la baza datele furnizate de reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG) precum şi rapoartele zilnice ale Gazprom referitoare la tranzitul de gaze via Ucraina, arată că media exporturilor zilnice de gaze ruseşti prin conducte spre Europa a crescut în luna mai până la 89,5 milioane metri cubi, de la 83,4 milioane metri cubi în luna aprilie şi 64,5 milioane metri cubi în luna mai 2023.

De la începutul anului şi până în prezent, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa au ajuns la aproximativ 13 miliarde metri cubi.

Exporturile de gaze ruseşti spre Europa, care odată era cea mai importantă piaţă de export a Rusiei, au scăzut semnificativ din cauza consecinţelor politice create de războiul din Ucraina. Vârful acestor exporturi a fost atins în 2018-2019, când livrările anuale au urcat până la 175-180 miliarde metri cubi. Comparativ, în 2022, Rusia a furnizat Europei aproximativ 63,8 miliarde metri cubi de gaze prin diferite rute de export. Livrările au continuat să scadă anul trecut, cu 55,6% până la 28,3 miliarde metri cubi.

Gazprom a raportat pierderi de aproape şapte miliarde de dolari în 2023, primele pierderi sale anuale din 1999, ca urmare a scăderii exporturilor de gaze spre Europa.

De la începutul anului 2023, grupul rus Gazprom nu mai dă publicităţii date privind exporturile sale de gaze.

Cele mai citite știri

Exit mobile version