Actualitate

Exporturile ruseşti spre Europa s-au prăbuşit în 2023, dar au crescut cele spre Asia

Posted on

Foto: iStock

Exporturile ruseşti spre Europa au scăzut cu peste două treimi în 2023, după ce UE şi-a redus drastic achiziţiile de petrol şi gaze ruseşti, arată datele oficiale publicate luni, transmite AFP.

Exporturile de bunuri ale Rusiei spre Europa au scăzut anul trecut cu 68% până la 78,8 miliarde de euro (84,9 miliarde de dolari), a informat Administraţia vămilor din Rusia, citată de agenţia de presă Interfax. Conform acestor date, au scăzut şi importurile ruseşti din Europa, cu 12,3%, până la 78,5 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, exporturile ruseşti spre Asia, regiune care a înlocuit Europa în poziţia de principalul client pentru energia rusească, au crescut cu 5,6% până la 284 miliarde de euro (306,6 miliarde de dolari). Aceasta, în timp ce importurile Rusiei din ţările de pe continentul asiatic au crescut cu 29,2%, până la 174 miliarde de euro (187,5 miliarde de dolari).

În total, exporturile ruseşti s-au redus cu 28,3% în 2023 comparativ cu 2022, a precizat Administraţia vămilor din Rusia, ceea ce scoate în evidenţă dificultăţile persistente ale Moscovei ]n a înlocui foştii parteneri comerciali europeni cu noi clienţi din Asia, dar şi din Africa şi America de Sud. Costul conflictului din Ucraina rămâne deci unul important pentru Moscova, în pofida insistenţelor Kremlinului că economia rusească rezistă cu bine sancţiunilor impuse de Occident şi se reorientează spre alte pieţe.

Per total, excedentul balanţei comerciale a Rusiei a coborât până la 130 de miliarde de euro (140 de miliarde de dolari) în 2023, o scădere de 58,5% comparativ cu 2022, când Moscova a strâns venituri mari din exporturile de energie, după ce invadarea Ucrainei a dus la explozia preţurilor la petrol şi gaze iar Europa a continuat să cumpere energie din Rusia pentru o mare parte din acel an.

După ce Occidentul a introdus sancţiuni la adresa Rusiei, ca urmare a demarării ofensivei din Ucraina, Administraţia vămilor din Rusia a încetat să mai publice numeroase date statistice, inclusiv date referitoare la balanţa schimburilor comerciale cu fiecare ţară în parte.

Însă, datele statistice publicate la mijlocul lunii trecute de Administraţia vamală din China arată că anul trecut schimburile comerciale dintre China şi Rusia au atins un nivel record de 220 miliarde de euro (240 miliarde de dolari), iar China a devenit principalul partener economic al Rusiei.

De asemenea, pentru prima dată în istorie, valoarea yuanilor chinezi depozitaţi la băncile ruseşti la finele lui 2023 a fost mai mare decât valoarea dolarilor americani, potrivit datelor Băncii Centrale a Rusiei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version