Analize

Facturarea electronică generalizată, la un pas de implementare; ANAF trebuie să îşi îmbunătăţească infrastructura

Foto: iStock

Toţi contribuabilii care derulează operaţiuni taxabile în România trebuie să fie gata, încă de la 1 ianuarie 2024, să emită facturile în format electronic şi să le raporteze în sistem, chiar dacă timp de şase luni mai pot utiliza formatul actual al facturilor, susţin consultanţii Deloitte România.

„În acest scop, este necesară identificarea unor soluţii compatibile cu sistemele contabile interne, cu ajutorul cărora contribuabilii să se poată conforma la noile cerinţe de raportare. Pe de altă parte, autoritatea fiscală (ANAF) trebuie să îşi îmbunătăţească infrastructura, astfel încât această obligativitate să producă efectele scontate”, se menţionează într-un material de opinie semnat de Alexandru Stancu, Senior Manager, Impozitare Indirectă, Deloitte România.

Conform sursei citate, legislaţia care vizează facturarea electronică generalizată a fost elaborată de autorităţi şi prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, entităţile care derulează operaţiuni taxabile în România vor fi obligate să raporteze toate facturile prin sistemul RO e-Factura.

„Varianta pe hârtie va mai putea fi utilizată, în paralel, doar până la 30 iunie 2024 şi doar în cazul în care furnizorul sau beneficiarul nu figurează încă în Registrul RO e-Factura. Ulterior, rambursarea TVA va fi posibilă pentru entităţile stabilite în România doar în baza facturii electronice.”, susţine consultantul Deloitte.

România a impus un sistem obligatoriu de facturare electronică începând de anul trecut, pentru bunurile cu risc fiscal, în relaţia cu entităţi ale statului (business-to-government – B2G) şi pentru operatorii din turism care acceptă vouchere de vacanţă. Totodată, pentru a extinde obligativitatea către toate categoriile de tranzacţii derulate pe teritoriul României, autorităţile au solicitat o derogare de la legislaţia comunitară de TVA, pe care instituţiile europene au aprobat-o în vara anului 2023.

„Procesul de implementare a sistemului la nivel generalizat are două etape importante. În prima, între 1 ianuarie şi 30 iunie 2024, furnizorii români, indiferent dacă sunt sau nu înregistraţi în scop de TVA, vor fi obligaţi să raporteze în sistemul RO e-Factura toate facturile B2B (business-to-business) emise pentru operaţiunile (livrări de bunuri sau prestări de servicii) taxabile în România.”, precizează analiza.

Conform sursei citate, această regulă este aplicabilă şi contribuabililor nerezidenţi care sunt înregistraţi în scopuri de TVA în România, dar şi în cazul facturilor emise de furnizori români pentru tranzacţii în care sunt implicate entităţi ale statului (B2G), altele decât cele acoperite de legislaţia anterioară privind facturarea electronică B2G, în vigoare de anul trecut.

„Sunt exceptate de la aceste prevederi facturile aferente exporturilor de bunuri realizate de către furnizor sau de altă persoană în contul său şi cele pentru livrările intracomunitare de bunuri cu plecare din România. Concret, în prima etapă de implementare, contribuabilii menţionaţi trebuie să emită facturile şi în format XML, pe lângă tradiţionala factură pe hârtie, şi să le depună în sistemul RO e-Factura, prin Spaţiul Privat Virtual (SPV).”, se mai spune în comunicat.

În perioada menţionată, furnizorii vor transmite facturile emise către partenerii de afaceri conform procedurilor deja existente (pe hârtie sau prin alte variante de facturare electronică), cu excepţia situaţiei în care atât furnizorul/prestatorul, cât şi destinatarul sunt înregistraţi în Registrul RO e-Factura, caz în care factura se consideră comunicată către beneficiar atunci când este transmisă cu succes prin sistemul electronic.

„Termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este de cinci zile lucrătoare de la data emiterii facturii, cu respectarea anumitor condiţii, iar încălcarea acestei prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei, în funcţie de dimensiunea contribuabilului. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024 nu se aplică sancţiuni pentru astfel de abateri.”, se mai precizează în document.

În etapa a doua, după 1 iulie 2024, facturile pe hârtie sau în vechiul format electronic nu vor mai fi acceptate din punct de vedere fiscal. Singurele facturi acceptate în scopul exercitării dreptului de deducere a TVA vor fi cele emise electronic, în format XML, şi transmise beneficiarilor prin sistemul RO e-Factura.

Astfel, contribuabilii trebuie să se pregătească din timp pentru îndeplinirea acestor obligaţii, dat fiind că sancţiunile sunt semnificative. Beneficiarii de facturi B2B care, după data de 1 iulie 2024, primesc şi înregistrează în evidenţa contabilă facturi care nu sunt emise în format electronic şi nu sunt trimise prin sistemul RO e-Factura sunt sancţionaţi cu amenzi egale cu suma TVA înscrisă pe factură.

„O astfel de prevedere pare a fi în contradicţie cu principiile dreptului UE (spre exemplu decizia CJUE în cauza 564/15 Farkas). Mai mult, beneficiarii care înregistrează în evidenţa lor facturi în format tradiţional se vor confrunta, de asemenea, cu respingerea deducerii TVA aferentă, deoarece facturile de acest tip nu vor mai fi acceptate pentru exercitarea deducerii TVA”, mai arată analiza.

Cele mai recente știri

To Top