Actualitate
FAO: Starea solurilor se degradează la nivel mondial, iar soluțiile sunt ignorate
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce amenință aprovizionarea mondială cu alimente și biodiversitatea, în timp ce soluțiile dovedite pentru a îmbunătăți calitatea solului nu sunt implementate, arată un raport publicat joi de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite AFP.
Solurile sunt la originea a 95% din producția noastră alimentară, subliniază acest raport despre ”Starea resurselor de sol la nivel mondial”. A doua ediție a acestui raport a fost prezentată de FAO la Convenția de combatere a deșertificării, care are loc la Ulan Bator (Mongolia) până vineri.
De la publicarea primului raport în 2015, populația lumii a crescut cu 800 de milioane de persoane, iar o suprafață echivalentă cu suprafața combinată a Franței și Germaniei a fost transformată în teren agricol. Acest lucru a contribuit la ”creșterea presiunii asupra solurilor”, constată Grupul tehnic interguvernamental pentru soluri (ITPS), un grup de experți științifici din cadrul FAO.
Constatările lor sunt ”atât sumbre, cât și încurajatoare”: în timp ce ”degradarea solului continuă să se accelereze într-un ritm alarmant”, au fost făcute noi descoperiri științifice, iar practicile eficiente se răspândesc.
Eroziunea este cea mai semnificativă amenințare: în 81% din cazurile analizate, eroziunea este gestionată prost sau foarte prost, iar situația s-a înrăutățit în 65%. Aceasta duce la creșterea riscurilor de inundații și secetă.
”Există însă speranță”, precizează experții, afirmând că ”datorită politicilor informate, stimulentelor direcționate și implementării unor practici durabile de gestionare a solului, putem inversa tendința de degradare, putem restabili funcțiile solului și putem proteja beneficiile acestuia pentru generațiile viitoare”.
Printre soluțiile ”dovedite”, raportul menționează aratul redus, diversificarea culturilor și utilizarea mixtă a îngrășămintelor organice și anorganice pentru a menține fertilitatea.
Cu toate acestea, din 2015, oamenii de știință au observat o îmbunătățire a practicilor doar în 10% din cazurile studiate.
”Provocarea este de a accelera adoptarea acestor practici în ritmul adecvat”, susține FAO într-un comunicat de presă.
Cu toate acestea, nu există ”o soluție universală”, iar gestionarea solului trebuie adaptată condițiilor specifice fiecărei regiuni. În timp ce regiunile aride și de coastă sunt mai expuse acumulării de sare în sol, terenurile agricole și terenurile din apropierea zonelor urbane suferă mai mult din cauza poluării.
Degradarea terenurilor este parțial rezultatul factorilor naturali, dar activitățile umane, cum ar fi defrișările și practicile agricole nesustenabile, contribuie din ce în ce mai mult la aceasta, a remarcat FAO în luna noiembrie a anului trecut. Pierderea de randament legată de degradarea terenurilor afectează aproximativ 1,7 miliarde de oameni, în special în Asia de Sud și de Est, a subliniat FAO la acea dată.