Energie
Fechet: Amenajări hidroenergetice, ca la Răstoliţa, trebuie finalizate cât mai repede pentru siguranţa energetică a României
Amenajări hidroenergetice, precum cea de la Răstoliţa, trebuie terminate cât mai repede, bineînţeles prin respectarea tuturor procedurilor, directivelor europene şi studiilor, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
„Dincolo de calitatea mea de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu pot să nu mă gândesc la securitatea energetică a României şi astfel de amenajări hidroenergetice, în opinia mea, ar trebui terminate cât mai repede, bineînţeles, respectând toate procedurile, toate directivele europene, studii şi tot ce avem noi de făcut. Însă ele trebuie terminate. E un pariu pe care l-am făcut cu domnul ministru Burduja (ministrul Energiei n.r.) în speranţa că anul acesta vom produce primul kilowatt/oră de energie electrică în judeţul Mureş, la Răstoliţa. Spun eu că vom reuşi să facem acest lucru”, a subliniat Fechet.
Acesta a precizat că în contextul schimbărilor climatice se discută foarte puţin despre apă, o resursă pe care va trebui să o preţuim, mai ales că este epuizabilă şi nu de puţine ori generează conflicte.
„Discutăm despre apă şi atât de puţin despre apă în contextul schimbărilor climatice. Trebuie pornit de la faptul că apa e o resursă epuizabilă, e o resursă pe care va trebui să o preţuim. Nu de puţine ori, apa generează conflicte. Dacă o să întrebăm orice alt primar din România care e principala funcţie a unei amenajări hidro, probabil că ne va spune că principala şi cea mai importantă funcţie este aceea de a asigura apă potabilă pentru populaţie sau apă pentru industria locală. Şi are dreptate. Dacă îi întrebăm, în schimb, pe colegii de la hidro care e cea mai importantă funcţie a unei amenajări, ne vor spune că siguranţa energetică a României este mai importantă decât orice altceva”, a explicat Mircea Fechet.
Ministrul de resort a menţionat faptul că, înainte de toate, ar trebui „să ne asigurăm că producem curent electric atunci când avem nevoie de acesta”.
„Ca să nu mai vorbesc de colegii agricultori care, în discuţiile legate de siguranţa alimentară de asemenea foarte importantă, ne vor spune că irigaţiile şi apa pentru agricultură este foarte importantă. Eu cred că fiecare are dreptate. (…) am avut discuţii cu ambasadori sau cu omologii din alte state şi sunt ţări, precum Israelul, care reuşesc să refolosească aproape 100% din apa pe care o folosesc în fiecare zi. 97% cred că e cifra pe care Israelul o are la acest capitol şi este extraordinar că, în loc să cheltuie bani şi să o aducă la un standard de calitate pentru a putea fi deversată într-un alt curs de apă, reuşeşte să o folosească în agricultură. Cred că România ar trebui ca, la capitolul de gestionare a apei şi de refolosire a apei, să facă paşii importanţi. Îmi amintesc că în copilăria mea la ţară, bunicii mei aveau acel butoi în care se aduna toată apa de pe acoperişul casei şi care era de multe ori folosită la udatul grădinii. Din păcate, până şi apa de ploaie se duce pe apa sâmbetei, ca să fac o glumă. Acea apă ar putea uşor fi folosită, pentru că nu necesită niciun fel de tratament, dar de multe ori, dacă ajunge undeva, ajunge în reţeaua de canalizare şi o mai şi plătim”, a afirmat Mircea Fechet.
Oficiali din ministere şi instituţii participă, marţi, la conferinţa cu tema „Schimbările climatice – Marile provocări, marile riscuri”, organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie.