Actualitate
Federaţia Sanitas a semnat marţi contractul colectiv de muncă pentru sectorul public de sănătate
Federaţia Sanitas din România a semnat marţi Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Sector Bugetar Sănătate pentru perioada 2023 – 2025.
Conform unui comunicat al federaţiei, Sanitas este iniţiatoarea şi semnatara, în martie 1992, a primului contract colectiv de muncă din România, aplicabil în sectorul public de Sănătate.
„După negocieri care au durat mai bine de un an, am semnat astăzi un nou contract colectiv de muncă avantajos pentru membrii noştri de sindicat din sectorul public de Sănătate. Drepturile celor pe care îi reprezentăm sunt mai bine protejate şi, ceea ce este foarte important, nu numai că am conservat ceea ce obţinusem în CCM-urile anterioare pentru angajaţi, ci am reuşit să obţinem şi drepturi suplimentare. Sub incidenţa documentului semnat astăzi intră angajaţii din toate instituţiile sanitare aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale şi a instituţiilor publice cu reţea sanitară proprie. În perioada următoare, ne vom concentra pe negocierile unui CCM la nivel de Asistenţă Socială, negocieri care sunt deja începute”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.
Acesta a adăugat că, dincolo de faptul că un Contract colectiv de muncă la nivel de sector public de Sănătate apără drepturile angajaţilor, de acum încolo, orice negociere a unui CCM la nivel de unitate sanitară va trebui să aibă ca prevederi minimale tot ceea ce conţine CCM-ul semnat marţi.
„Se respectă astfel principiul conform căruia „contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior””, a precizat Bărăscu.
Noul Contract Colectiv de Muncă îşi va produce efectele odată cu înregistrarea documentului la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.