Actualitate

Fermierii români solicită restricţionarea imediată a importurilor de mărfuri agricole de provenienţă ucraineană

recoltare grau
Foto: iStock

Fermierii români solicită ministrului Agriculturii restricţionarea imediată a importurilor de mărfuri agricole de provenienţă ucraineană, cel puţin până la reintroducerea taxelor vamale, prin parteneriate bilaterale cu Ucraina.

Conform unei scrisori deschise, transmisă marţi de Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România, fermierii cer separarea, în vămile româneşti, a fluxurilor de mărfuri agricole în funcţie de provenienţă sau separarea pe intervale diferite de timp a fluxurilor, astfel încât să nu existe suprapuneri pe fluxurile logistice ale produselor de origine ucraineană şi română (ex: per săptămâni, pare/impare).

Având în vedere importanţa punctului vamal, în portul Constanţa este absolut obligatoriu ca această separare să devină efectivă imediat„, se arată în documentul semnat de preşedintele Forumului APPR, Nicolae Sitaru.

De asemenea, organizaţia cere şi asigurarea trasabilităţii importurilor printr-un control strict al calităţii şi evitarea ambiguităţilor legate de originea mărfurilor agricole prin aplicarea şi în aceste situaţii a unor forme de monitorizare deja utilizate, aşa cum este sistemul Ro E-Transport.

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România menţionează în document că discuţiile ministrului Petre Deaea cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, vor avea loc miercuri în contextul în care începând cu mijlocul anului trecut au fost eliminate total taxele vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, măsură care a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă.

Acest demers nu i-a ajutat pe fermierii din Ucraina să îşi reia ciclul de producţie, în condiţiile unei escaladări a cheltuielilor cu inputurile, dar a perturbat extrem de puternic piaţa din România. Soluţiile propuse de Uniunea Europeană sunt insuficiente şi nu acoperă nici pe departe circumstanţele create de decizia de liberalizare a importurilor asupra fermierilor români, ceea ce a condus la protestul naţional al fermierilor din data de 7 aprilie 2023. Polonia a reuşit să limiteze impactul fluxurilor de cereale din Ucraina prin înţelegeri bilaterale cu omologul ucrainean„, precizează sursa citată.

De aceea, reprezentanţii organizaţiei agricole consideră că discuţiile dintre cei doi miniştri ai Agriculturii sunt deosebit de importante pentru soluţionarea crizei cerealelor.

Prin urmare, subliniem că fermierii români au nevoie să ştie că sunt sprijiniţi de către autorităţile naţionale, că au în ministrul Agriculturii un aliat şi că toate discuţiile pe care le va purta în data de 19 aprilie 2023 cu ministrul ucrainean al Agriculturii vor fi direcţionate către soluţionarea, în regim de urgenţă, a situaţiei actuale„, se mai arată în scrisoarea deschisă.

Cele mai recente știri

To Top