Profil de antreprenor
„Fetița cu baloane” a devenit cea mai puternică avocată în insolvență
Nicoleta Munteanu este femeia care a făcut primul pas în antreprenoriat la vârsta de 6 ani. Vindea baloane colorate pe Lipscani. Însă experiența distractivă de atunci i-a deschis apetitul către o lume în care se regăsește acum întru totul.
„Povestea mea începe cu aceste baloane cumpărate de la Librăria George Coșbuc. Îmi aduc aminte că am intrat în librărie și i-am spus doamnei că doresc și eu niște baloane, iar ea m-a întrebat dacă am bani. Desigur, mă dusesem pregătită. Un balon costa un leu, iar eu primisem un ajutor financiar de 10 lei de la părinți. Apropo, banii primiți de la părinți, așa se numesc: ajutor financiar, nu împrumut. Așadar, am cumpărat 10 baloane colorate, o raritate pentru anii aceia, apoi am intrat la merceria de lângă librărie și, datorită farmecului personal, am obținut și niște panglici colorate, capete rămase, pe care le-am legat frumos de baloanele umflate. Și acum parcă văd din afară, de undeva de sus, imaginea cu fetița drăgălașă care vindea în colț la BNR baloane colorate. Am vândut primul balon cu 10 lei, și am pus banii de-o parte, pentru a returna datoria părinților. Din cei 10 lei luați pe al doilea, am mai cumpărat repede, să nu se termine, încă 10 baloane. Apoi încă 10, și tot așa. Practic, fără a ști ce înseamnă, reinvesteam din profit. Și uite așa am dat cu nasul pentru prima dată de tainele antreprenoriatului”, povestește cu nostalgie Nicoleta.
Amintirea este însă foarte prețioasă pentru antreprenoare, nu doar pentru candoarea ei, ci pentru că a realizat că experiența aceea a fost definitorie pentru ea, ca om. Și tocmai pentru că a înțeles importanța șlefuirii unui viitor adult de la o vârstă cât mai fragedă, s-a dedicat recent unui proiect educațional unic. A lansat primul hub, dar și primul manual de educație antreprenorială pentru elevi , „Kids in business”.
„Am creat programul în 2012, dar acesta a devenit un business abia în 2019, când a fost semnat pactul pentru educaţie antreprenorială, între Ministerul Educaţiei, CONAF şi FPPG. A fost o investiţie de 200.000 de euro, bani care au fost necesari pentru a pune bazele unui hub și pentru realizarea manualelor interactive dedicate copiilor din ciclul primar, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Ce îmi doresc eu prin acest proiect este să le dezvolt celor mici niște abilități care să le folosească și mai târziu în viață. Vreau să le dezvolt spiritul de inițiativă, curiozitatea de a cerceta dincolo de ceea ce le este oferit de-a gata, dar, în egală măsură, vreau să îi fac să înțeleagă că eșecul trebuie privit întotdeauna ca pe o lecție, ca pe o oportunitate de dezvoltare”, explică ea.
Nicoleta și-a însușit această lecție cu mulți ani în urmă, reușind, prin povestea ei, să motiveze mulți oameni. Ba chiar a și fost desemnată de către Comisia Europeană, în 2010, ambasador al antreprenoriatului feminin. Este dedicată trup și suflet proiectelor în care se implică, și pentru că i-a plăcut mereu să exceleze în tot ceea ce face, „fetița cu baloane” a dus avocatura de business la un cu totul alt nivel, devenind astfel cea mai puternică avocată în insolvență.
„Am primit semne încă din facultate că voi ajunge aici, dar atunci nu am știut să le recunosc. Îmi aduc aminte că eu voiam să mă fac procuror, dar când am aflat că trebuie să mă supun unor reguli și unui program strict, m-am reorientat foarte repede către ceva potrivit caracterului meu liber. Așa că am ales avocatura. Atâta că, până m-am decis eu ce vreau să fac cu viața mea, m-am trezit că mai era o singură temă disponibilă pentru licență: Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale. Și am lucrat cu această temă, fără să știu că viața mă va duce în acel moment în care voi lua decizia să înființez o companie de insolvență, care, iată, a ajuns liderul pieței din România.” Și este extrem de mândră acum de fiecare dată când reușește să scoată instanțele de judecată din cărți, iar clienții ei își găsesc rezolvarea problemelor la masa negocierilor, sub îndrumarea ei ca mediator de business.
Secretul afacerii sale a stat în modul în care a știut să îndrume oamenii, fie că au fost parteneri, fie că au fost angajați. A învățat din familie că, spre deosebire de relațiile dintre oameni, în business relațiile se construiesc pe termen mediu și scurt, așa că de fiecare dată când o relație profesională se încheia, pentru ea nu e era o pierdere. Era un câștig toată perioada fructificată în timpul colaborării, indiferent că erau unu, trei, cinci sau șapte ani. De altfel, ascensiunea Nicoletei Munteanu s-a datorat faptului că nu a lăsat niciodată obstacolele să se transforme în ziduri, ci le-a transformat în oportunități. „Eu am o filosofie: Dacă nu-mi iese ceva, înseamnă că nu este pentru mine. Așa că am învățat să nu mai forțez nimic. Știi cum se spune: Fă Rai din ce ai, iar eu exact asta am făcut. Am învățat să mă orientez către oamenii și către conjuncturile care îmi sunt favorabile și am construit pe această filosofie.”
Astfel, Nicoleta Munteanu, „fetița cu baloane” de ieri, a ajuns să fie azi antreprenorul de succes de la care nu numai copiii au ce învăța, ci și toți cei care îi sunt clienți, parteneri sau chiar competitori în afaceri.