Actualitate
FIC: Investiţiile au nevoie de stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal. Trebuie evitate măsurile ce pot duce la blocarea economiei
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) susţine nevoia de reformă a sistemului fiscal, însă aceasta trebuie analizată din punct de vedere al sustenabilităţii pe termen mediu şi lung şi prin consultarea prealabilă cu mediul de afaceri.
„Europa se află într-un context macroeconomic dificil care a dus la încetinirea economiilor mai multor ţări, iar altele au înregistrat chiar contracţii în prima jumătate a anului, aşa cum este cazul Germaniei sau Olandei, parteneri comerciali importanţi ai României, dar şi a altor state din SEE precum Polonia, Ungaria şi Cehia. Încetinirea economiei la nivel european se reflectă şi în cele mai recente date transmise de BNR referitoare la ISD, ce relevă că investiţiile străine directe în România au scăzut cu 13% în prima jumătate a anului 2023 comparativ cu 2022. Stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal sunt criterii vitale pentru investiţiile private, aşa cum reiese din analizele periodice ale FIC în ceea ce priveşte percepţia marilor investitori asupra economiei din România”, se arată într-un comunicat al FIC, remis luni AGERPRES.
În acest context macroeconomic, FIC atrage atenţia că este necesar ca Executivul să implementeze măsuri durabile pentru buget şi economie, ce vizează asigurarea echităţii fiscale, îmbunătăţirea colectării, ajustarea dezechilibrelor şi reducerea zonelor gri şi stimularea investiţiilor private ce reprezintă o soluţie pentru a stabiliza şi a creşte constant economia.
„Totodată, trebuie evitate acele măsuri care pot duce la blocarea economiei prin descurajarea investiţiilor sau prin împovărarea cetăţenilor prin suprainflaţie”, subliniază investitorii străini.
Totodată, FIC reiterează că este necesar ca România să aibă o abordare holistică a cadrului fiscal, a politicilor fiscal-bugetare, a administrării fiscale şi a politicilor de salarizare.
„Mediul de afaceri este motorul economiei şi principalul contribuabil la bugetul de stat, astfel considerăm că toate deciziile cu impact economic şi fiscal ar trebui luate prin consultarea mediului privat şi fundamentate prin studii şi analize care pot estima impactul pe termen scurt, dar şi lung. Recent vehiculata varianta de impozitare a cifrei de afaceri poate genera din punct de vedere economic probleme de transparenţă, firmele fiind tratate diferit în funcţie de structura lor. Un astfel de impozit creează condiţii de concurenţă inegale în rândul producătorilor competitivi de bunuri similare. Şi de asemenea, un astfel de impozit minim stabilit prin raportare la cifra de afaceri ar încălca şi principiul capacităţii contributive şi nu poate fi considerat, sub nici un aspect, ca asigurând proporţionalitatea şi caracterul rezonabil al sarcinii fiscale”, se mai spune în comunicat.
De asemenea, marii investitori atrag atenţia că introducerea impozitării unui procent din cifra de afaceri poate duce la încetinirea sau chiar contractarea economiei României prin descurajarea principalilor contribuabili la bugetul de stat şi în acelaşi timp, la periclitarea competitivităţii ţării de a atrage investiţii noi în raport cu alte state din zonă.
„Membrii FIC rămân în continuare la dispoziţia Guvernului pentru consultări asupra direcţiilor strategice, pentru consolidarea sistemului fiscal şi pentru asigurarea predictibilităţii ca element central pentru stimularea investiţiilor în România. Consultarea cu mediul privat poate conduce la identificarea celor mai optime soluţii pentru bugetul de stat şi economia reală”, susţin aceştia.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care îi aduce împreună pe cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, aproximativ 120 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din produsul intern brut şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat. În cei peste 25 ani de la înfiinţarea organizaţiei, companiile membre FIC au susţinut întotdeauna importanţa dialogului între comunitatea de afaceri şi autorităţi.