Filosofia RCA: Proștii plătesc, deștepții se îmbogățesc

Un singur accident am de când conduc. Un șofer cu capul în nori, că doar era polițist, nu mi-a dat prioritate și a intrat cu tot cu mașină în ușa mea dreapta. Nu s-a pus problema vinovatului, iar omul s-a comportat exemplar. Bine, poate și pentru că îl mustra conștiința bănuind ce o să urmeze. Adică o lungă și intensă distracție pentru mine. Așa cum era de așteptat, asigurătorul lui nu era dintre cei mai serioși, iar service-urile mi-au zis pas. Am găsit unul sigur, la capătul Bucureștiului, care m-ar fi acceptat, dar am fost avertizat: durează câteva săptămâni. Prin urmare, am ales varianta mai ieftină și cu mai puține bătăi de cap – mecanicul meu mi-a găsit la dezmembrări o ușă frumoasă, nou-nouță, și mi-a montat-o instant. Normal, i-am făcut o verificare completă mașinii să fiu sigur că accidentul nu a avut și alte urmări, dar nu a fost o avere. De fapt, totul m-a costat atât de puțin încât m-a făcut să trag concluzia că timpul și nervii pierduți cu tot ce înseamnă birocrația impusă de statul român nu ar merita efortul. Pe de altă parte, deși a trecut ceva timp de la accident, am rămas de atunci cu un gust amar. Experiența mea arată așa: am plătit RCA 20 de ani, dar când am avut nevoie de asigurare, fără să fie vina mea, am plătit tot eu! 

Bine, sunt printre cei care nu au pierdut prea mult. Verișoara mea și-a cumpărat o mașină mai veche, dar bună. Apoi a mai investit în ea 2.000 de euro pentru a o face „ca nouă”. Într-o seară, în parcare, un șofer inconștient a intrat cu viteză în mașina ei. Asigurătorul a considerat că este daună totală, cu toate că nu era așa de grav, și i-a oferit 3.600 de lei. Orice a făcut ea ulterior – contestații, sesizări, plângeri – nu a avut niciun efect, așa că a rămas cu paguba. Am ales aceste două exemple deoarece am fost, într-un fel, implicat în poveste. Din curiozitate, dacă intrați pe forumurile de profil, vă veți speria! Unii au pierdut sume uriașe și ani din viață din cauza unor legi proaste și a unor companii hoațe. 

Cert este că, de decenii, sectorul asigurărilor auto din România este sat fără câini. Proștii plătesc, că îi obligă legea, deștepții se îmbogățesc, ori furând, ori încasând degeaba salarii uriașe. Nu pot să înțeleg cum, după patru falimente răsunătoare, găsim în departamentele ASF responsabile de supravegherea pieței aceiași „specialiști” bine plătiți. Cu ce sunt ei mai buni decât un om care abia știe să scrie și să citească? Există cumva vreun scenariu mai rău pentru piață decât ceea ce s-a întâmplat în acești ani? Bine, aici, pentru a fi corecți, trebuie spus că măcar acum deciziile s-au luat un pic mai repede și mai ferm decât în trecut, lucru care a mai redus un pic din paguba enormă. Dar, oricum ar sta lucrurile, ASF trebuie să-și asume vina, și nu doar declarativ. De bun-simț ar fi să ni se prezinte niște vinovați și să vedem niște concedieri, așa cum s-ar fi întâmplat instant în mediul privat. Nu în ultimul rând, trebuie să arătăm cu degetul spre Justiție, la fel de vinovată ca ASF pentru „haiducia” RCA. Avem atâtea hoții și stimabilii viitori posesori de pensii speciale nu sunt în stare să identifice hoții. Asta deși noi, milioane de români, i-am văzut în timp ce ne băgau mâna în buzunare…