Actualitate
Florin Jianu (IMM România): Am trecut de la meteodependență la politicodependență
România a trecut de la meteodependență la politicodependență, mediul de afaceri fiind tot mai atent la evoluțiile politice și la formarea unui nou guvern, a declarat, luni, președintele IMM România, Florin Jianu.
‘Mi se pare că am trecut de la meteodependență la politicodependență. Suntem un pic prea atenți și așteptările sunt mult prea mari, iar transferul așteptărilor este un pic prea mare cu privire la crearea unui nou guvern. Sunt țări în Uniunea Europeană și în lume care funcționează foarte bine. Asta arată, de fapt, un mediu de afaceri rezilient și care își vede de treabă indiferent de crearea sau lipsa unui guvern. Sigur că nu e de așteptat această situație, dar arată, de fapt, un mediu de afaceri capabil să treacă dincolo de orice conjunctură, rezilient și matur’, a spus Florin Jianu, la o dezbatere organizată de Financial Intelligence.
El a precizat că Indexul Antreprenoriatului Românesc indică o deteriorare semnificativă a mediului de afaceri în ultimul an, pe fondul stagnării sau scăderii mai multor indicatori macroeconomici.
‘Într-adevăr, am analizat acest index și am constatat o scădere abruptă față de anii anteriori, de la un punctaj mediu de 49-49,5 puncte, adică aproape de un antreprenoriat emergent, la un antreprenoriat moderat, cu scădere abruptă, indexul are un scoring de 43,5 în acest an’, a spus Jianu.
Potrivit acestuia, aproape toți indicatorii macroeconomici au arătat stagnare sau scădere, inclusiv numărul de SRL-uri, care a înregistrat un declin constant în ultimii ani.
‘Dacă acum trei ani aveam aproximativ 655.000 de SRL-uri, acum doi ani eram la circa 625.000, iar anul trecut am închis la 615.000. Vorbim de o scădere de aproape 10% în trei ani’, a explicat președintele IMM România.
El a adăugat că și alți indicatori, precum fiscalitatea, rata inflației și mediul de reglementare, au influențat negativ mediul de afaceri.
Referindu-se la inflație, Jianu a arătat că România se situează încă la un nivel ridicat comparativ cu media europeană, ceea ce afectează atât companiile, cât și puterea de cumpărare a populației.
În același timp, șeful IMM România a subliniat că mediul de afaceri traversează o perioadă de degradare, dar are capacitatea de a-și reveni, dacă există stabilitate și predictibilitate.
Acesta a făcut referire și la viitorul cadru financiar multianual 2028-2034, subliniind importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea economică a României și a IMM-urilor.
‘Nu trebuie să ratăm această oportunitate extraordinară, iar IMM-urile trebuie să rămână un pilon central al rezilienței economice’, a adăugat președintele IMM România.