Actualitate
Florin Manole, ministrul Muncii: Sistemul de educație trebuie să ofere valori și principii democratice pentru rolul de cetățean de la care niciun om nu va lua niciodată pauză
„Sistemul de educație trebuie să ofere valori și principii democratice pentru rolul de cetățean de la care niciun om nu va lua niciodată pauză”. O spune ministrul Muncii, Florin Manole. Prezent în cadrul conferinței naționale RO 3.0 “Educație pentru nivelul următor. Învățământul se cuplează total la noul orizont al pieței muncii”, acesta a precizat că „ne aflăm într-o perioadă politică în care dialogul e important” și că „piața muncii, de la intrarea în sistemul de educație până la ieșire, se schimbă”.
„Cred că suntem într-o perioadă politică în care dialogul e important. Vreau să fiu constructiv. Aș începe spunând că piața muncii, de la intrarea în sistemul de educație până la ieșire, se schimbă. Cu atât mai mult cu cât în ultimii ani această dinamică a fost și mai schimbătoare. Când eu am intrat în sistemul de educație piața muncii era diferită față de când am ieșit. România era diferită, Europa era diferită. Cei care au intrat în sistemul de educație acum câțiva ani vor găsi în câțiva ani o planetă schimbată de AI. Nu știu dacă are cineva cu precizie o imagine despre cum vor fi aceste schimbări. Cred, ca un nespecialist în educație, că joburile se schimbă, dar există ceva ce trebuie să luptăm să nu se schimbe – sistemul de valori în care trăim. E extrem de bine, de important, de încurajator, să fii un bun profesionist. Un bun chimist de exemplu. Dar dacă valorile și ideile tale sunt greșite, dacă înțelegerea societății e greșită, dacă folosești priceperea să faci bombe artizanale, nu mă ajută cu nimic. Există un set de valori, principii, care sunt fundamentale, cred că sunt chiar mai importante ca aptitudinile pe care le dobândești în sistemul de educație.
Aici există și complementaritatea sistemului de educație cu cel de formare. Există meserii care se pot învăța după, cu ANOFM care are proiecte care pot ajuta. Proiectele sunt în primul rând legate de evoluția pieței muncii. Sunt intervenții specifice și punctuale, și e important să vină după un parcurs școlar important.
Avem o discuție consistență în Europa despre echilibru între viață și muncă. E amuzant că noi politicienii suntem puși să lucrăm la așa ceva. La noi e zero. Unde am mai văzut, metaforic, un exemplu clar de work life balance dezechilibrat. La Ghilgameș, și de la el mai departe. Rolul pieței muncii e să ofere bunăstare, nu de a muri la lucru, de a crește vârsta de pensionare excesiv. Unde vreau să ajung? Ideea mea e că sistemul de educație trebuie să ofere valori și principii democratice pentru rolul de cetățean de la care niciun om nu va lua niciodată pauză”, a spus Florin Manole în cadrul conferinței.