Actualitate

FMI: Consiliul de administraţie a aprobat un plan de asistenţă în valoare de 15,6 miliarde de dolari pentru Ucraina

Posted on

Foto: iStock

Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a validat vineri un plan de asistenţă în valoare de 15,6 miliarde de dolari semnat pe 21 martie cu guvernul ucrainean, deschizând calea pentru plata unei prime tranşe de 2,7 miliarde de dolari, informează Agerpres.

Planul pe patru ani are scopul de a „sprijini redresarea economică treptată, creând în acelaşi timp condiţiile unei creşteri pe termen lung într-un context de reconstrucţie post-conflict şi pe drumul către aderarea la Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat de presă al FMI.

Acest sprijin face parte dintr-un program global de ajutor financiar de 115 miliarde de dolari, din care două miliarde constau într-o anulare parţială a datoriei existente. Restul de 80 de miliarde vor fi asiguraţi de „donatori bilaterali şi multilaterali, 20 de miliarde de dolari sub formă de granturi, restul de 60 de miliarde de dolari luând forma unui împrumut concesional’, a precizat un oficial al FMI.

„Anunţul de astăzi face parte dintr-o strategie cuprinzătoare construită cu atenţie în colaborare cu autorităţile ucrainene.”Prima etapă a fost finanţarea de urgenţă acordată anul trecut”, a detaliat Gavin Gray, şeful misiunii FMI din Ucraina, în timpul unui briefing de presă virtual.

Noul plan ar trebui să ajute iniţial guvernul ucrainean să garanteze un „buget solid pentru 2023”, făcând posibilă consolidarea resurselor fiscale ale statului şi contribuind în acelaşi timp la limitarea inflaţiei. A doua etapă va avea ca scop realizarea reformelor structurale necesare „pentru a garanta stabilitatea macroeconomică şi a sprijini redresarea şi reconstrucţia postbelică”.

Ucraina a beneficiat de un sprijin semnificativ de la începutul conflictului, pe 24 februarie 2022, atât din partea Băncii Mondiale, care i-a acordat deja peste 20 de miliarde de dolari, sub formă de împrumuturi sau donaţii, cât şi a Statelor Unite, care i-au acordat peste 110 miliarde de dolari, inclusiv sprijin militar.

O parte semnificativă a acestor fonduri a contribuit la menţinerea serviciilor publice pe linia de plutire şi la plata salariilor funcţionarilor publici, precum şi la îngrijirea persoanelor strămutate în interiorul ţării. FMI mizează pe o redresare economică parţială şi graduală în acest an în Ucraina, în special datorită menţinerii infrastructurii esenţiale, cum ar fi reţeaua de electricitate, vizată totuşi de atacurile forţelor ruse.

Cele mai citite știri

Exit mobile version