Actualitate
FMI: Războiul din Iran înseamnă prețuri mai mari și o creștere economică mai lentă la nivel mondial
Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că războiul împotriva Iranului amenință să provoace un șoc ‘global, dar asimetric’, afectând perspectivele economiilor care abia își reveniseră după crizele anterioare, informează Bloomberg.
Mai multe țări din Africa și Asia, care sunt puternic dependente de importurile de petrol, au din ce în ce mai multe probleme în a-și asigura cantitățile necesare, ‘chiar și la prețuri umflate’, se arată într-o postare publicată luni pe blog-ul instituției financiare internaționale, publicată luni.
‘Toate drumurile duc la prețuri mai mari și o creștere economică mai lentă’, subliniază FMI. Impactul final asupra lanțurilor de aprovizionare și a infrastructurii va depinde de durata conflictului, precizează instituția.
Cotația țițeiului Brent a urcat luni până la 115 dolari pe baril, ceea ce înseamnă o creștere record pe parcursul acestei luni, pe măsură ce trupele americane sosesc în Orientul Mijlociu. Președintele Donald Trump și-a repetat amenințările că va distruge activele energetice iraniene dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă în curând, ceea ce provoacă îngrijorări privind o escaladare suplimentară a războiului care a început pe 28 februarie, mai scrie Bloomberg.
Dincolo de întreruperile în livrările de energie, prețurile mai mari la alimente și îngrășăminte afectează unele țări din Orientul Mijlociu până în America Latină, economiile cu venituri mici fiind expuse riscului de insecuritate alimentară, a avertizat FMI. Întreruperea livrărilor de îngrășăminte din Golful Persic vine exact când începe sezonul de plantare în emisfera nordică, ceea ce amenință culturile agricole pe tot parcursul anului.
‘Persoanele din țările cu venituri mici sunt cele mai expuse riscului atunci când prețurile alimentelor cresc, deoarece acestea reprezintă în medie aproximativ 36% din consumul lor, comparativ cu 20% în economiile emergente și 9% în economiile avansate’, se arată în postare de pe blogul FMI, scrisă de economiști precum Tobias Adrian și Jihad Azour.
‘Aceasta înseamnă că orice creștere bruscă a prețurilor îngrășămintelor și alimentelor e doar o problemă economică, ci și una socio-politică, în special acolo unde resursele fiscale pentru a amortiza impactul sunt limitate’, precizează FMI.
Fondul va publica un raport detaliat privind perspectivele economice globale luna viitoare, când miniștrii de Finanțe și guvernatorii băncilor centrale se vor reuni la Washington pentru reuniunile de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale.