Business

FNGCIMM: 93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin intermediul programului IMM Invest

Un număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a declarat, marţi, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), la o conferinţă de specialitate.

„Din 1 iunie 2020, până astăzi, 93.000 de companii au beneficiat de programul IMM Invest. Suma pe care a infuzat-o în economie se ridică la 12 miliarde de euro. Nu cred că a mai existat în economie, în perioada post-decembristă, o asemenea infuzie de capital, iar gradul de default, adică credite neperformante, este subunitar. Vorbim de peste 90.000 de credite. Unele dintre ele au ajuns la maturitate, cele acordate în anul 2020 pe capital de lucru, iar în acest moment rata de execuţie la Fondul Naţional de Garantare este de 0,56%. Această execuţie se face din fondul de capital de risc”, a afirmat Dumitru Nancu, la conferinţa „Piaţa financiar-bancară”, organizată de ziarul Bursa.

El şi-a exprimat speranţa ca, până la 30 iunie, cât este valabilă schema de ajutor de stat, să se ajungă la 100.000 de beneficiari.

„La fondul de risc s-au colectat 1,5 miliarde de lei, din care au fost plătite credite neperformante în valoare de 70 de milioane lei. Este un program care se autofinanţează şi are un grad de multiplicare de 1 la 12. Pe 30 aprilie a început ultima ediţie a programului IMM Invest cu un buget de 8 miliarde lei. Cerinţa celor 18 instituţii financiare a fost de 24 miliarde de lei. Comisia Europeană a aprobat doar pentru şase state membre, printre care şi România, acest ajutor de stat pentru firmele care sunt afectate în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Sperăm ca până la sfârşitul lunii mai să epuizăm acest plafon de 8 miliarde lei”, a mai spus Dumitru Nancu.

Cele mai recente știri

To Top