Business

Fondul Proprietatea intră într-o nouă etapă. Ce înseamnă pentru acționari

Posted on

John Meyer, Fondul Proprietatea

Vânzarea pachetului de acțiuni deținut la Hidroelectrica a însemnat diminuarea drastică a valorii activelor Fondului Proprietatea. Pentru mulți investitori este un pas semnificativ în direcția desfințării fondului, pentru că se apropie de încheierea scopului pentru care a fost creat: despăgubirea foștilor proprietari cu averi naționalizate de regimul comunist. Dar managerul de fond, Franklin Templeton, nu este de acord cu această idee. 

Franklin Templeton este o organizație globală specializată în administrarea de fonduri de investiții. Cu peste 75 de ani de experiență, holdingul multinațional cu baza în Statele unite ale Americii este prezent în 155 de țări și are în administrare active de 1.400 de miliarde de dolari. La Fondul Proprietatea au ajuns în urmă cu 13 ani și a reușit să managerieze activ portofoliul FP, adică să implementeze regulile de guvernanță corporativă în companiile din portofoliu și să listeze o bună parte dintre ele pentru a putea realiza exit-ul. 

A reușit listarea acțiunilor FP în ianuarie 2011 la Bursa de Valori București (BVB) și până în prezent cotația titlurilor FP a crescut cu 624%. Conform datelor puse la dispoziție de managerul de fond, randamentul total al VAN (valoarea activului net) pe acțiune a fost de peste 300% față de decembrie 2010, cand a preluat Fondul în administrare. Interesant este că a distribuit către acționari sume în valoare totală de 27,4 miliarde lei (inclusiv suma de 9 miliarde lei rezultată din vânzarea acțiunilor Hidroelectrica). 

Sumele distribuite acționarilor au venit din dividende și din diminuarea capitalului social, ca urmare a programelor de răscumpărare a acțiunilor proprii. În total, au fost finalizate 13 programe de răscumpărare în valoare totală de 8,109 miliarde lei prin care a răscumpărat 58% din acțiunile emise de Fond la sfârșitul lunii ianuarie 2011. Cele 13 programe au fost încheiate în decembrie 2022, iar în prezent este în derulare al 14-lea program, început în ianuarie 2023. În perioada de administrare, Franklin a realizat 34 de tranzacții private și 14 exit-uri complete prin intermediul pieței de capital, cu o valoare cumulată de 19,4 miliarde lei. 

„Administratorul Fondului recomandă acţionarilor să susţină un mandat de patru ani pentru Franklin Templeton în calitate de Administrator al Fondului Proprietatea”, se arată în convocatorul pentru Adunarea Generală ce va avea loc pe 25 septembrie. „Această decizie va asigura stabilitatea şi va crea premisele continuării istoricului dovedit de creare de valoare pentru toţi acţionarii săi şi, cu sprijinul acestora, implementarea unei strategii de investiţii care să consolideze dezvoltarea  pieţei de capital din România”, completează Franklin Templeton. 

O nouă strategie de investiții

După deprecierea valorii acțiunilor FP ca urmare a eliminării Hidroelectrica din portofoliu, în ședința din 7 septembrie 2023 cotația FP a coborât de la 1,98 lei la 0,38 lei iar capitalizarea a ajuns la 2,5 miliarde lei. Capitalizarea este sub valoarea nominală a capitalului social aferent celor 6,217 miliarde acțiuni, de 3,233 miliarde lei. Dar în timp ce analiștii se așteptau ca mai degrabă cotația FP să continue deprecierea, valoarea acțiunilor a început să crească. De la 0,38 lei a ajuns la 0,44 lei săptămna trecută, adică o apreciere de 15% într-o săptămână și jumătate. VAN (valoarea activului net) pe acțiune se ridică la 0,631, conform ultimelor calcule ale managerului de fond, ceea ce înseamnă un discount la prețul de pe bursă de circa 30%. 

Brokerii pun revenirea pe seama programului de răscumpărare de acțiuni ale Fondului, aflat în desfășurare, și pe faptul că Franklin vrea să continue administrarea. Johan Meyer, directorul general al Franklin Templeton București și manager de portofoliu al FP, a declarat într-un interviu pentru Smile Media că vor cere în AGA din 25 septembrie prelungirea cu patru ani a mandatului de administrare al FP, dat fiind că ciclul unei investiții de capital privat este mai mare de patru ani, de la identificarea investiției, executarea tranzacției, participarea l conducere și exit-ul. „Avem un plan de investiții și ne dorim să continuăm să dezvoltăm piața de capital din România și să creștem portofoliul prin noi investiții”, spune Johan Meyer. 

Practic, Franklin Templeton dorește să schimbe strategia de până acum a Fondului Proprietatea, care prevedea crearea de valoare pentru acționari prin valorificarea maximă a activelor din portofoliu, cu o participare directă, prin investiții, la crearea unui portofoliu de active care să producă ulterior valoare. Adică, un fond normal de investiții, care manageriează banii clienților și produce profit. Cum echipa de la București a Franklin Templeton a căpătat multă experiență în listarea companiilor din portofoliu pentru un exit profitabil, Johan Meyer a și anunțat că acesta este un domeniu către care se vor îndrepta, adică identificarea oportunităților pre-IPO și pregătirea companiilor pentru listarea la bursă. 

Dar decizia privind viitorul FP aparține acționarilor. Structura acționariatului cu drept de vot arată că cele mai multe voturi aparțin acționarilor instituționali români, cu un total de 43,5%, urmate de persoanele fizice române, cu 25,4%. Acționarii instituționali străini au 13,2% din voturi, The Bank of New York Mellon, depozitarul acțiunilor suport pentru titlurile listate la Londra, are 7,29%, iar Ministerul de Finanțe are 6,96%. Ministerul de Finanțe este acționarul care a propus ca mandatul Franklin Templeton să fie prelungit cu un an, în perioada 1 aprilie 2024 – 31 martie 2025, iar între timp Comitetul Reprezentanților Fondului să inițieze un proces de selecție a unui nou administrator. 

Ministerul arată că dorește „reaşezarea Fondului Proprietatea pe un făgaş investiţional pe termen mediu şi lung, aliniat priorităţilor de dezvoltare economică ale României. Această aliniere se poate face prin trasarea unui nou mandat administratorului de fond şi prin modificarea indicatorilor de evaluare a performanţei şi remunerare.” Adunarea Generală a Acționarilor de la începutul acestei săptămâni va decide dacă Franklin Templeton rămâne mai mult de un an la administrarea FP. Ce pare sigur este faptul că Fondul Proprietatea va continuasă activeze pe piața românească de capital mulți ani de acum înainte.

Cele mai citite știri

Exit mobile version