Tehnologie

Fossil iese de pe piaţa smartwatch-urilor

Posted on

Foto: iStock

Fossil, unul din producătorii tradiţionali de ceasuri care şi-a încercat norocul şi pe piaţa de smartwatch-uri, anunţă că o va părăsi pe aceasta din urmă.

După mai multe luni de speculaţii, în care mai multe surse au susţinut că Fossil renunţă la smartwatch-uri, decizia a fost anunţată oficial de compania americană.

Fossil a confirmat pentru jurnaliştii de la The Verge că renunţă la piaţa de smartwatch-uri şi nu va mai lăsa vreun model nou după Gen 6.

În schimb, compania promite că modelele actuale vor mai beneficia de update-uri vreme de câţiva ani, fără să spună exact despre ce modele este vorba.

Oficialii Fossil numesc decizia una strategică, menită să redirecţioneze resursele către elementele esenţiale ale afacerii, care înseamnă ceasuri tradiţionale, bijuterii şi accesorii din piele.

Decizia nu este neapărat una surprinzătoare, ţinând cont că producătorul american nu a mai lansat un model nou din 2021, când a ieşit pe piaţă cu Gen 6.

Smartwatch-urile Fossil au fost considerate unele dintre cele mai frumoase de pe piaţă, principalele lor neajunsuri având de a face cu autonomia redusă.

Cele mai citite știri

Exit mobile version