Fără categorie
Franţa: Sancţiuni fără precedent împotriva laboratoarelor din cauza stocurilor insuficiente de medicamente
Autorităţile sanitare franceze au condamnat circa 10 grupuri farmaceutice, printre care compania franceză Biogaran şi cea elveţiană Sandoz, la plata unei sume totale de opt milioane euro întrucât nu au menţinut stocuri suficiente ale unor medicamente considerate esenţiale, o sancţiune de o amploare inedită, pe fundalul penuriilor de medicamente din această ţară, informează AFP.
”Agenţia Naţională pentru Securitatea Medicamentelor (ANSM) declară opt milioane de euro sancţiuni financiare împotriva laboratoarelor farmaceutice care nu au respectat cele patru luni de stoc de siguranţă”, se afirmă în comunicatul publicat marţi de această instanţă franceză.
Sancţiunile se înscriu în contextul unei înăspriri în ultimii ani a legii franceze faţă de grupurile farmaceutice în scopul consolidării obligaţiilor acestora în materie de stocuri de medicamente.
Măsurile, luate în contextul unei penurii de medicamente care se agravează de la an la an în această ţară, obligă companiile să menţină stocuri pentru două luni, iar în anumite cazuri pentru patru luni pentru medicamente de interes terapeutic major.
În cazul acestor medicamente, o întrerupere a tratamentului poate pune în pericol viaţa pacientului pe termen scurt sau mediu.
Sancţiunile anunţate marţi, care corespund unor lipsuri constatate în 2023, sunt fără precedent. În 2022, sancţiunile decretate au însumat puţin peste 500.000 de euro.
De data aceasta, sunt vizate circa 30 de referinţe, care acoperă un spectru terapeutic larg.
”Lipsurile identificate, care vizează spre exemplu medicamente împotriva hipertensiunii, cancerului, antimicrobiene, medicamente din neurologie”, a explicat pentru AFP Alexandre de la Volpiliere, director general al ANSM. ”Nicio clasă, din păcate, nu este scutită de acest fenomen”, a adăugat el.
”Dintre laboratoare, principalele vizate sunt Biogaran, Sandoz, Viatris: cele mai mari sancţiuni vizează medicamente generice, care corespund principalelor deficienţe de aprovizionare care au fost constatate în ultimii ani”, a mai spus el.
Una dintre cele mai mari sancţiuni a fost impusă companiei Biogaran, liderul medicamentelor generice în Franţa şi filială a laboratorului Servier, pentru stocuri insuficiente ale unei molecule împotriva hipertensiunii.
Problema nu afectează doar Franţa: în aprilie 2023, pediatrii din diferite ţări europene au alertat asupra unui risc pentru ”sănătatea copiilor şi tinerilor noştri” din cauza lipsei de medicamente în toată Europa. Statele Unite şi Canada au fost, de asemenea, afectate.
Cauzele penuriei sunt multiple, iar adeseori sunt legate de contextul internaţional: capacitatea de producţie insuficientă, complexitatea liniilor de producţie, creşterea nevoii de medicamente pe fondul îmbătrânirii populaţiei, concentrarea producătorilor, dificultăţi de aprovizionare cu materii prime, defecte de calitate ale medicamentelor, efectele crizelor internaţionale, inflaţie etc.