Actualitate
Franţa transmite că Marea Britanie ar fi primită ”cu braţele deschise” în piaţa unică a UE
Uniunea Europeană ar primi Marea Britanie ”cu braţele deschise” dacă aceasta ar decide să revină în piaţa unică, a declarat marţi ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, în contextul în care Londra încearcă să relanseze relaţiile cu blocul comunitar, relatează Reuters.
Declaraţiile au fost făcute la un eveniment organizat la Berlin, alături de omologul său german, şi vin după ce ministrul britanic de Finanţe, Rachel Reeves, a afirmat că Regatul Unit este dispus să se alinieze la numeroase reguli economice ale Uniunii Europene pentru a stimula creşterea economică.
”Privim către prietenii noştri britanici, care vorbesc despre resetarea relaţiilor, despre aliniere şi chiar despre ideea unei uniuni vamale. Dacă sunt pregătiţi să revină în piaţa unică, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente, vor fi primiţi cu braţele deschise”, a declarat Barrot.
Guvernul laburist condus de premierul Keir Starmer a devenit tot mai vocal în ceea ce priveşte costurile economice ale Brexitului, realizat în 2020 după referendumul din 2016. Totuşi, executivul britanic a exclus până acum revenirea în piaţa unică sau aderarea la o uniune vamală.
Semnalele recente indică însă o posibilă apropiere pragmatică între Londra şi Bruxelles, în special prin alinierea la standardele europene, fără a implica o reintegrare formală în structurile economice ale Uniunii.