Timp liber
Frige! Cum procedăm ca să nu ne mai temem de caniculă
Din ce în ce mai des, natura ne obligă să îndurăm perioade caniculare lungi. Nu avem încotro decât să ne obișnuim cu ideea și să acționăm în consecință, creându-ne noi obiceiuri (precum ar fi să aerisim devreme) și gospodărindu-ne (precum ar fi să ne izolăm casa mai bine).
MICROCLIMAT. Acasă este important să formăm un microclimat în care să ne simțim confortabil și să putem funcționa. Insistăm atât de mult pe decorațiuni și odorizante de cameră încât uneori uităm de lucruri mult mai practice, precum izolația termică. Numai într-o locuință bine izolată ne putem simți cu adevărat bine, fiindcă în sfârșit nu vom mai depinde atât de mult de canicula de afară și de toanele aparatului de AC.
TEMPERATURA CAMEREI. Important este să nu bem apa direct din frigider, totuși să o bem cât de cât rece, deci nu doar la temperatura camerei. Deș nu ne dorim, este necesar să evităm să consumăm alcool sau băuturi carbogazoase, deși credem că ne vor răcori. Canicula nu vrea acest lucru de la noi nici dacă avem răcoare în casă – pentru că poate trebuie să ieșim din casă, moment în care brusc vom realiza efectul negativ al alcoolului sau băuturilor răcoritoare când sunt peste 35 de grade afară.
AER CONDIȚIONAT. Sfaturile de mai sus își pierd din importanță dacă înăuntru se face zăpușeală din cauză că nu ne-am izolat bine casa. Aerul condiționat, la un moment dat, își arată limitele: aerul obținut e uscat; aparatul trebuie să funcționeze fără oprire, fapt ce crește valoarea de pe factura la energie electrică, sau cu o temperatură mai mică la reglaj, fapt ce crește riscul de apariție a problemelor de sănătate.
AERISIRE. Sfatul de a aerisi încăperea dimineața devreme, când afară este cel mai răcoare (pe timp de caniculă, ne referim la o temperatură minimă de 20 de grade Celsius), va fi și el irelevant de vreme ce casa slab izolată se va dovedi incapabilă să mențină acea atmosferă răcoroasă un timp suficient cât să fie resimțită o diferență clară.
IZOLAȚIE TERMICĂ. Concluzia este că, fără o izolație termică bună, orice altă măsură luată în casă când e extrem de cald afară pare a fi insuficientă – sau ineficientă, chiar dacă insistăm cu ea. Mai potrivit este să realizăm importanța izolației termice bune și mai înțelept e să și acționăm în această direcție.
SPUMĂ POLIURETANICĂ. Dacă primul pas este făcut – luarea deciziei de a îmbunătăți sau înlocui izolația termică existentă cu una superioară, urmează pasul doi: ce material să fie folosit? Dacă ținem cu tot dinadinsul să alegem înțelept, alegem spuma poliuretanică – supranumită material-minune în izolații. Spuma acoperă absolut toată suprafața pe care se aplică și, în cazul variantei ei cu celulă închisă, este de cinci(!) ori mai eficientă decât oricare alt material.
FIRMĂ DE IZOLAȚII. Dacă și al doilea pas este făcut, urmează pasul trei: să alegem și să contactăm o firmă de izolații, fiindcă spuma se aplică urmând un meșteșug ce va face diferența dintre o altă casă izolată prost și o casă în care ne vom simți (și chiar vom fi) invincibili în fața caniculei. Un nume de firmă izolații spumă poliuretanică ce are rezonanță în piața de profil este Isoterm, reprezentanta evoluției în izolații, după cum îi spune, inspirat, sloganul.
ISOTERM. În numai câteva ore, echipa Isoterm poate finisa lucrarea de izolare, iar începând de atunci, casa se va comporta mult mai bine, menținând o răcoare plăcută în casă și în acest sezon estival, și în vara următoare, și peste multe alte zeci de veri. Și uite-așa nu ne mai temem de caniculă!