Energie
Gazele naturale s-au ieftinit cu 20% în Europa, după anunțarea armistițiului cu Iranul
Prețul gazelor naturale înregistra miercuri dimineața o scădere puternică în Europa, după ce Washingtonul și Teheranul au anunțat o încetare a focului pentru două săptămâni, transmite AFP.
La scurt timp după debutul tranzacțiilor la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile futures la gaze naturale erau în scădere cu 19,24%, până la 43 de euro pentru un megawatt-oră (MWh), după ce anterior au înregistrat o scădere de peste 20%, până la 42,5 euro pentru un MWh.
Grație acestor scăderi, prețul gazelor se apropie de nivelul de 31,6 euro pentru un MWh, care se înregistra pe 27 februarie, cu o zi înainte ca Statele Unite și Israelul să înceapă războiul împotriva Iranului. În această perioadă, prețul gazelor a crescut vertiginos, ajungând până la 72 de euro.
‘Sunt de acord să suspend bombardamentele și atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni’, a declarat președintele SUA pe platforma sa Truth Social cu puțin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului său.
La rândul său, Teheranul a anunțat negocieri cu partea americană pentru a pune capăt războiului începând de vineri pentru două săptămâni, fiind de acord să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă atacurile israeliano-americane încetează. În mod normal, aproximativ o cincime din țițeiul mondial trece prin această cale navigabilă strategică.