Actualitate

George Bădescu, Director Executiv AMRCR: Prezența produselor românești pe raft a înregistrat o creștere

Posted on

Prezența produselor românești pe raft a înregistrat o creștere, a declarat George Bădescu, Director Executiv Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), care a precizat că obiectivele retailerilor sunt pe aceleași lungime de undă ca ale Guvernului.

Există companii românești care urmăresc excelența la nivel european, a declarat reprezentantul marilor rețele de magazine.

Întrebat care a fost impactul plafonării adaosului comercial a alimentelor de bază, George Bădescu a declarat că acest gen de decizie este calibrat pentru anumite situații și pentru atingerea unor anumite obiective clare.

„Trebuie văzut cum putem continua, în condițiile în care obiectivele au fost atinse și trebuie să preîntâmpinăm eventuale efecte negative în acest sens,” a precizat Bădescu.

Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, împreună cu cotidianul naţional Jurnalul, organizează Conferinţa RO 3.0 „Gustul Viitorului. Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani” powered by Kaufland.

Conferinţa RO 3.0 „Gustul Viitorului. Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani” powered by Kaufland, are loc marți, 20 februarie, la Hotel InterContinental Athenee Palace Bucharest, începând cu ora 09:30.

Evenimentul va fi transmis live pe antena3.ro, jurnalul.ro, precum și pe paginile de Facebook Antena 3 CNN și Jurnalul, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

Conferinţa RO 3.0 este moderată de Adrian Ursu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version