Timp liber

George Scripcaru: Sunt mândru că Brașovul e din nou în această postură, de a organiza FOTE

Posted on

Brașovul se pregătește să găzduiască, anul viitor, pentru a doua oară, Festivalul Olimpic al Tineretului European, singura competiție sportivă de nivel olimpic organizată în România. Evenimentul nu este doar o competiție de iarnă, ci și un test pentru capacitatea administrativă, pentru imaginea internațională a României și pentru modul în care pot fi valorificate investițiile în infrastructură. Antena 3 CNN a organizat la Brașov conferința națională dedicată pregătirii României pentru această competiție de amploare. Invitat în cadrul evenimentului, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarată că evenimentul este unul de o importanță majoră, nu doar pentru Brașov, ci pentru întreaga Românie.

„Eu sunt mândru, Brașovul e din nou în această postură. Faptul că am organizat FOTE în 2013 cred că a însemnat foarte mult, nu doar pentru Brașov ci și pentru România, în discuții, în decizii, când se aduce aminte de evenimentul respectiv se vorbește în primul rând despre România, și după aceea de Brașov.

Noi, ca și oraș-gazdă, Brașovul este președintele comitetului de organizare, alături de ceilalți parteneri, Cheile Grădiștei, Predeal, Râșnov, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, cred suntem o echipă bună și ne facem treaba. Mă bucur că la nivel de guvern, au fost întâlniri cu președintele Comitetului Olimpic European, cu șeful ANS, cu COSR. Facem lucruri normale într-o țară așa cum ar trebui să fie și România.

Dincolo de evenimentul sportiv în sine există și această componentă de prezentare, imagine, cunoaștere. Atunci când vin delegații din 48 de țări… vin în România, la Brașov, și dincolo de cunoașterea asta sunt și alte efecte. Câteva mii de oameni trebuie să fie cazați, trebuie să consume, trebuie să aibă parte de vizite și de contacte în direcția asta. Faptul că hotelurile trebuie să aibă capacități, se mai face și infrastructură, trebuiesc făcute și investiții, faptul că atâtea mii de oameni petrec timpul liber prin vizite sau într-un loc sau altul, e o efervescență”, a declarat George Scripcaru în cadrul conferinței.

Cele mai citite știri

Exit mobile version