Energie
Germania: inflația a revenit pe creștere în luna august, alimentată de prețurile la energie
Impulsionată de o creștere bruscă a prețurilor la energie, inflația și-a continuat tendința ascendentă în august, în Germania, ceea ce conferă noi argumente pentru o majorare a dobânzii de către Banca Centrală Europeană în septembrie, transmite AFP.
Conform datelor provizorii publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), prețurile de consum în cea mai mare economie a Europei au înregistrat o creștere de 2,9% în luna august a acestui an comparativ cu luna august 2025, după un avans de 2,8% în iulie.
Prețurile la energie au crescut cu 10,5% în august, o nouă accelerare după creșterile de 8,3% în iulie, respectiv 3,4% în iunie. Dacă în luna iulie, principalul motiv al accelerării inflației a fost încetarea reducerilor de taxe la combustibil, la 30 iunie, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu au continuat să susțină prețurile la energie în august.
Indicele armonizat al prețurilor de consum, indicatorul monitorizat îndeaproape de Banca Centrală Europeană, deoarece permite comparații între țările din zona euro, a crescut, de asemenea, la 2,9% față de anul precedent, potrivit Destatis. Conform acestor cifre, inflația în Germania a rămas aproape de pragul de 3%, mult peste ținta BCE de 2%.
Indicele armonizat al prețurilor de consum a crescut în luna august și în alte mari economii europene, ajungând la 4,3% în Spania și 2,4% în Franța. Acest lucru oferă noi argumente analiștilor care mizează pe o nouă majorare a dobânzii de referință de către BCE la ședința de politică monetară din septembrie, după status quo-ul decis în iulie.
‘Scena pare din ce în ce mai pregătită pentru o altă majorare a dobânzilor’ săptămâna viitoare, notează Carsten Brzeski, analist la ING. Potrivit acestuia, mai mulți oficiali de la BCE și-au exprimat sprijinul pentru o majorare a costului creditului încă din iulie, iar acum se pare că ‘economia zonei euro a demonstrat o rezistență aproape neașteptată în fața războiului din Orientul Mijlociu’.
La rândul său, Ralph Solveen, analist la Commerzbank, subliniază că, deși există o perioadă de acalmie în regiune, prețurile la energie ‘sunt așteptate să rămână semnificativ mai mari decât nivelurile lor de dinaintea războiul din Iran (…) ceea ce va obliga companiile să transfere o parte din aceste creșteri pe seama clienților’.
În prezent, dobânda de referință la depozite în zona euro se situează la 2,25%. Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat recent că dobânzile trebuie majorate în continuare, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu și economia surprinzător de puternică a zonei euro prezintă noi riscuri la adresa inflației.