Energie
Germania intenţionează să revizuiască regimul de subvenţii pentru energia regenerabilă
Guvernul de coaliţie al Germaniei urmează să revizuiască modul în care energia regenerabilă este subvenţionată, astfel încât producătorii de energie să primească un sprijin unic pentru costurile lor de investiţii în loc de un preţ garantat pentru energia pe care o produc, arătă un document al Ministerului de Finanţe, transmite Reuters.
O trecere la subvenţiile pentru investiţii ar marca o schimbare semnificativă pe piaţa energiei regenerabile din Germania şi ar încerca să facă industria mai puţin dependentă de sprijinul guvernamental.
Înseamnă că operatorii vor primi un grant unic pentru a construi centrale regenerabile, dar ar trebui să-şi vândă electricitatea pe baza propriilor calcule de piaţă, suportând riscuri financiare semnificativ mai mari.
”Obiectivul este de a muta extinderea noilor surse regenerabile de energie către subvenţii pentru costurile investiţiilor”, potrivit documentului, parte a acordului coaliţiei de guvernământ pentru bugetul de anul viitor, convenit vineri.
Actualul regim de subvenţii, introdus în urmă cu aproximativ 24 de ani, a facilitat companiilor să ia decizii de investiţii şi să obţină împrumuturi favorabile.
Preţul garantat pe 20 de ani pentru producătorii de energie solară, eoliană şi de biogaz care îşi vând energia în reţea a stimulat expansiunea surselor regenerabile ale Germaniei, deoarece Berlinul îşi propune să acopere 80% din necesarul de energie electrică cu energie regenerabilă până în 2030.
Reformele planificate, al căror calendar exact nu a fost încă specificat, fac parte dintr-un obiectiv guvernamental de a extinde energia regenerabilă în viitor fără subvenţii şi de a integra pe deplin sursele regenerabile în piaţă, se arată în document.
Subvenţiile au fost criticate mult timp de partidul liberal FDP, un partener de coaliţie junior, care spune că subvenţiile pe 20 de ani pentru sursele regenerabile nu au sens, deoarece se aşteaptă ca eolianul şi solarul să devină dominante pe piaţa energetică a Germaniei până atunci.
”Această trecere la subvenţiile pentru costurile de investiţii pentru energia regenerabilă este o adevărată revoluţie în politica energetică”, a declarat pentru Reuters Lukas Koehler, liderul adjunct al grupului parlamentar FDP.
Acoperirea din surse regenerabile de energie a crescut la 58% din consumul de energie electrică al Germaniei în prima jumătate a anului, au arătat luni date preliminare ale asociaţiei de utilităţi BDEW şi Centrului de Cercetare a Energiei Solare şi Hidrogenului (ZSW).
Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat că guvernul va testa diferite modele pentru schimbarea subvenţiilor, care a fost criticată de industria energiei regenerabile şi de alţi parteneri din coaliţia de guvernământ.
”Trecerea radicală la subvenţiile pentru costurile de investiţii riscă incertitudinea pieţei şi reticenţa investiţiilor, care ar putea pune în pericol masiv obiectivele ambiţioase de expansiune”, a declarat Simone Peter, şefa lobby-ului german pentru energie regenerabilă BEE.