Actualitate

Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în iunie

Posted on

Foto: iStock

Numărul şomerilor în Germania a crescut în iunie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieţei forţei de muncă, transmit DPA şi Reuters.

Oficiul de Muncă (BA) a informat vineri că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut luna trecută cu 19.000, în timp ce analiştii se aşteptau la o cifră de 15.000.

„Slăbiciunea de pe piaţa forţei de muncă continuă. Companiile încă sunt prudente în căutările lor pentru noi angajaţi”, a apreciat Andrea Nahles, preşedintele Agenţiei Federale a Muncii.

Rata şomajului ajustată sezonier, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, a urcat la 6% în iunie, de la 5,9% în mai, în linie cu estimările analiştilor.

În iunie au fost 701.000 locuri de muncă vacante, cu 69.000 mai puţine decât în urmă cu un an, arată datele publicate de Oficiul Federal pentru Muncă.

Numărul şomerilor scade în mod obişnuit în iunie, datorită efectelor sezoniere. Totuşi, în ultimii ani, tendinţa s-a modificat, ca efect al pandemiei şi al sosirii refugiaţilor ucraineni. Dar evoluţiile din acest an sunt cauzate în principal de problemele economice.

„Şomajul a crescut semnificativ în iunie”, a avertizat Andrea Nahles.

Cele mai citite știri

Exit mobile version