Business
Glenfiddich lansează în România a 19-a ediție a Glenfiddich 40 YO Cumulative Time, împreună cu Struan Grant Ralph, ambasadorul global al brandului
Glenfiddich, cel mai premiat whisky single malt din lume, lansează oficial în România cea de-a nouăsprezecea ediție a Glenfiddich 40 YO Cumulative Time, un whisky excepțional de 40 de ani. Băutura, disponibilă în ediție limitată este adusă în România de către B.D.G. Import, distribuitorul exclusiv al brandului în țară. Prezența acestui whisky rar pe piața locală subliniază angajamentul Glenfiddich față de România și dorința de a cultiva o cultură sofisticată a whiskyului premium.
Glenfiddich 40 YO Cumulative Time – expresia supremă a măiestriei și artizanatului Glenfiddich
Glenfiddich 40 YO Cumulative Time este o expresie a măiestriei atinse atunci când tradiție și inovația sunt puse împreună. Produs printr-o metodă unică de maturare denumită „remnant vatting”, în care fiecare lot de whisky conține o parte din loturile anterioare, asigurând o continuitate subtilă a gustului, whiskyul a fost modelat, timp de patru decenii. Astfel, în el se simt influențele naturii, cu ierni reci și veri calde, dar și aromele butoaielor, care îi oferă note olfactive complexe, de fum, cuișoare și piele. Rezultatul este un whisky cu un caracter intens și un gust luxuriant și catifelat, ce trece de la dulceața intensă a fructelor uscate la tonuri de fructe coapte, curmale, stafide și mere fierte, înainte de a oferi o finalitate ușor amară de ciocolată și turbă.
„Glenfiddich 40 YO Cumulative Time aduce un omagiu procesului complex realizat de Maeștrii Maltului universului Glenfiddich. Suntem mândri să oferim această experiență rară cunoscătorilor români, subliniind, astfel, angajamentul B.D.G. Import față de excelență. Misiunea noastra rămâne constantă: să oferim consumatorilor locali acces la ediții valoroase și impresionante ale produselor pe care le reprezentăm”, a declarat Petru Berciu, Fondator & Managing Partner B.D.G. Import.
Ambalajul Glenfiddich 40 YO Cumulative Time este la fel de impresionant ca și conținutul său. Decantorul de cristal este găzduit într-un recipient sculptural unic, realizat din jesmonite – un material inovator, asemănător pietrei, ale cărui straturi vizibile amintesc de o vale stâncoasă modelată de milenii de vânt și ploi. Crestele dramatice sculptate în acest recipient dezvăluie venele ce amintesc de verdele emblematic al sticlei Glenfiddich de 12 ani și de strălucirea cuprului alambicurilor în care acest single malt a fost creat. Fiecare detaliu adaugă un alt strat de profunzime și rafinament, reflectând perfect esența whisky-ului pe care îl protejează.
Lansarea Glenfiddich 40 YO Cumulative Time l-a adus la București pe Struan Grant Ralph, ambasadorul Glenfiddich
Cu ocazia lansării Glenfiddich 40 YO Cumulative Time, Glenfiddich și B.D.G. Import l-au adus în România pe Struan Grant Ralph, ambasadorul global al brandului și un expert cu peste un deceniu de experiență în industrie. Originar din Speyside, Scoția, Struan și-a început cariera la Glenfiddich în 2011, lucrând în distilerii și explorând complexitatea procesului de producție. Datorită cunoștințelor sale vaste, a pasiunii pentru whisky și a abilităților sale de povestitor, Struan este considerat unul dintre cei mai carismatici ambasadori de brand.
Struan Grant Ralph a fost prezent în București, unde a participat la o serie de evenimente alături de partenerii și clienții B.D.G. Import, precum și de comunitățile pasionaților de whisky din România. Un moment cu totul special a fost întâlnirea exclusivistă organizată la Room 12, unde doar 15 invitați selectați dintre clienții brandului au avut ocazia să descopere în exclusivitate Glenfiddich 40 YO Cumulative Time. Evenimentul unic în peisajul local a fost completat de The Definitive Single Malt, o întâlnire informală a industriilor de HoReCa, FMCG și a pasionaților de whisky, care au celebrat împreună excelența Glenfiddich și prezența acestei case în România. În cadrul tuturor acestor evenimente, Struan a ghidat participanții prin universul Glenfiddich, împărtășind secretele tradiției, inovației și măiestriei acestui single malt.
„Sunt încântat să mă aflu în România și să am ocazia de a împărtăși povestea Glenfiddich cu pasionații de whisky. Glenfiddich 40 YO Cumulative Time nu este doar o ediție rară, ci o celebrare a timpului și a măiestriei, iar a o aduce aici și a o prezenta este un privilegiu pentru mine. Sunt întotdeauna entuziasmat să discut despre complexitatea și tradiția acestui whisky unic și să dezvălui frumusețea universului Glenfiddich”, a declarat Struan Grant Ralph, ambasador Glenfiddich.
DESPRE B.D.G. IMPORT
Compania B.D.G. Import a început să activeze în domeniul importului și distribuției de băuturi alcoolice premium și super-premium in anul 1994, fiind astazi singura companie cu acționariat exclusiv românesc din top 3 importatori de băuturi spirtoase din România.
Din portofoliul B.D.G. Import fac parte mărcile: Jagermeister, Bacardi, MARTINI®, Grey Goose, Bombay Sapphire, Jack Daniel’s, Remy Martin, Cointreau, METAXA, Evian, Glenfiddich, Hendrick’s, Monkey Shoulder, Budweiser Budvar, Bols, Laurent Perrier, TRUE Drinks.