Actualitate
Goldman Sachs va înregistra pierderi de 900 de milioane de dolari după falimentul producătorului suedez de baterii Northvolt
Fonduri gestionate de Goldman Sachs vor înregistra pierderi de aproape 900 de milioane de dolari după ce producătorul suedez de baterii litiu-ion Northvolt a depus în SUA cerere de faliment în temeiul Capitolului 11 în această săptămână, relatează Financial Times.
Fondurile private de capital de risc ale Goldman Sachs, care erau al doilea cel mai mare acţionar al Northvolt, au planificat să revizuiască la zero valoarea investiţiei lor de 896 de milioane de dolari, până la sfârşitul anului, potrivit unei scrisori către investitori.
”Deşi suntem unul dintre numeroşii investitori dezamăgiţi de acest rezultat, aceasta a fost o investiţie minoritară prin fonduri foarte diversificate. Portofoliile noastre au limite de concentrare pentru a atenua riscurile,” a declarat Goldman Sachs. Northvolt nu a răspuns imediat solicitării Reuters pentru comentarii.
În doar câteva luni, Northvolt a trecut de la a fi una dintre cele mai promiţătoare companii europene dintr-un sector vital pentru tranziţia energetică, la o cursă pentru supravieţuire, afectată de probleme de producţie şi de lipsa fondurilor.