Actualitate
Grampet l-a demis pe vicepreşedintele Grupului din cauza atragerii unor investitori ruşi într-un proiect
Vicepreşedinte grupului de companii Grampet, Călin Graţian, a fost demis ca urmare a asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruşi în cadrul unui proiect, a anunţat, joi, compania într-un comunicat de presă.
„Cu o istorie de 25 de ani, Grampet Group a devenit cel mai mare grup de companii private feroviare cu acţionariat românesc din Europa de Sud-Est, iar planurile noastre pentru viitor sunt extrem de ambiţioase. Ne aflăm în plin proces de reproiectare organizaţională, iar obiectivul propus este îmbunătăţirea constantă a echipei de management, prin renunţarea la unele colaborări şi cooptarea de noi specialişti cu experienţă relevantă pentru activitatea companiei noastre. Despărţirea de vicepreşedintele Călin Graţian, înainte de o decizie a instanţei, denotă interesul nostru în asigurarea unui leadership performant, profesionist şi orientat către obiectivele noastre strategice pe termen lung. Suntem hotărâţi să ne menţinem poziţia de lider în industria de transport feroviar de marfă şi vom lua toate măsurile care se impun în vederea atingerii acestui obiectiv”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grampet.
Potrivit sursei citate, demiterea lui Călin Graţian va avea efect imediat, începând cu data de 18 aprilie 2024, iar decizia a fost luată ca urmare a asocierii acestuia cu atragerea unor investitori ruşi din cadrul companiei Transmasholding în discuţiile privind achiziţia societăţii Popeci Utilaj Greu.
În prezent, Grampet Logistics a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva societăţii Popeci Utilaj Greu, în vederea respectării obligaţiilor asumate şi va aştepta decizia instanţei judecătoreşti în acest caz, subliniază comunicatul citat.