Actualitate
Greblă (AEP): Organizarea prin comasare a alegerilor europarlamentare şi locale va produce, în mod sigur, o economie la bugetul de stat
Organizarea prin comasare a alegerilor europarlamentare şi a alegerilor locale va produce, „în mod sigur”, o economie la bugetul de stat, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.
El a fost întrebat, vineri, în acest sens, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
„În mod sigur se va produce, va fi o economie la bugetul de stat pentru că nu vom mai avea două rânduri de birouri electorale de sus până jos. Buletinele de vot vor fi aceleaşi şi dacă erau împreună şi dacă erau separate. Nu am făcut încă un calcul exact, dar economia va fi de cam 40% din al doilea tip de alegeri. Odată cu hotărârea de Guvern cu privire la nivelul cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor, hotărâre care va fi adoptată săptămâna viitoare, vom vedea exact care este cuantumul”, a declarat Greblă.
El a atras atenţia că nu se poate face comparaţii viabile faţă de alegerile de acum 4-5 ani.
„Să nu încercăm însă să comparăm ce a fost acum 4-5 ani, 5 ani, pentru alegerile europarlamentare, pentru că între timp lucrurile au mai evoluat, veniturile au mai crescut, nivelul de trai este altfel şi atunci ar trebui să ajustăm, preţul hârtiei este altul, preţul de imprimare a buletinelor de vot este altul, ş.a.m.d. Deci toate astea au influenţat şi vor influenţa nivelul cheltuielilor. Repet şi eu ce ceea ce zic foarte mulţi politologi, nu politicieni: democraţia costă şi nu ăsta este principalul mijloc. În orice caz, să fiţi siguri că va fi o economie”, a mai afirmat şeful AEP.