Transporturi

Grindeanu, despre reorganizare: „Eu am terminat în mare. De la vreo 54 de structuri o să ajungem să avem în jur de 30”

Posted on

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va mai avea în coordonare în jur de 30 de structuri după reorganizare, de la 54 câte sunt în prezent, a anunţat, luni, ministrul de resort, Sorin Grindeanu, după dezbaterile pe proiectul bugetului MTI aferent lui 2024, din comisiile de specialitate reunite.

El a precizat că „în mare” a finalizat procesul de reorganizare şi urmează să prezinte în coaliţie forma la care a ajuns şi a ţinut să sublinieze că nu vor fi făcute concedieri.

„Cu privire la reorganizarea ministerelor, eu am terminat în mare, dar suntem în perioada asta de aprobare a bugetului. O să avem o discuţie în coaliţie, o să merg să prezint. Haideţi să vă spun în mare, aşa…la structuri care se află în coordonarea Ministerului Transporturilor – vorbim de vreo 54 de structuri – o să ajungem în jur de 30. Nu vă spun un număr exact, pentru că în spatele fiecărei comasări, în spatele fiecărei Hotărâri de Guvern de acest tip stau foarte multe acte normative. Unele dintre ele sunt directive europene pe care trebuie să le respectăm şi trebuie respectate toate, dar în jur de 30 vor rămâne”, a susţinut el.

În primul rând, MTI nu va mai avea spitale în portofoliu, acestea urmând să fie preluate de autorităţile publice locale, de centre universitare sau de Ministerul Apărării.

„Spitalele vor fi… şi nu renunţ la acest lucru. Eu conduc Ministerul Transporturilor, nu Ministerul Sănătăţii. Ministerul Transporturilor trebuie să se ocupe de transporturi şi de infrastructură, nu de sănătate. În toţi aceşti ani, toate spitalele pe care le-am avut în coordonare eu spun că au suferit de subfinanţare şi nici nu e, cum să spun, neexplicabil acest lucru. Asta a dus, poate, la un act medical nu aşa cum trebuie şi atunci eu am avut, împreună cu colegii mei, această abordare – nu renunţ la ea – în care spitalele să treacă la autorităţi publice locale, la universităţi de profil, iar unele dintre ele, foarte puţine, vor trece la alte ministere care au şi profil de acest tip, în speţă Ministerul Apărării. Ca să nu mai am discuţii sau abordări – că am văzut abordări populiste, de tipul – nu e dat nimeni afară din spital, că am văzut că desfiinţez şi va fi lumea dată afară. Nu e cazul de aşa ceva. Dar eu cred că e de datoria noastră să ne preocupe să avem un act medical mai bun, iar actul medical mai bun se poate asigura în mod sigur altundeva decât la Ministerul Transporturilor. Nu e treaba Ministerului Transporturilor să facă politici în sănătate. Treaba noastră e să facem politici pe transporturi şi pe infrastructură”, a argumentat ministrul.

Potrivit lui Grindeanu, în cadrul reorganizării, vor fi şi comasări de structuri, dar şi desfiinţări, însă nu se vor da oameni afară, ci economiile vor veni în urma faptului că vor fi mai puţine posturi de conducere şi vor fi tăiate posturile vacante.

„În momentul în care dispare o instituţie, din start acea instituţie nu mai are conducere, nu mai are nimic. Vor fi comasări, desfiinţări. Eu n-am spus că vor fi concediate persoane. Eu am spus că în acest moment de la 54 de instituţii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor să ajungem undeva la 30, 30 şi ceva. Acest lucru va fi definitiv după ce voi prezenta toată această abordare în coaliţie. Dacă, de exemplu, comasăm – nu înseamnă că aşa e – dar dacă, de exemplu, comasăm ISCTR-ul cu ARR-ul n-o să am doi şefi, n-o să am directori regionali 14 sau 16. Am dat un simplu exemplu. Multe dintre ele au la rândul lor posturi vacante, asta e prevăzut în ordonanţa pe care a propus-o Ministerul Finanţelor. De asemenea, toate acele reduceri cu serviciile care se desfiinţează, birouri care se desfiinţează în structurile respective, toate aceste lucruri care apar în ordonanţa care deja a trecut. Nu e vorba de concedieri. E vorba de funcţii de conducere”, a explicat ministrul Transporturilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version