Actualitate
Grindeanu: România are nevoie de o lege a salarizării echitabilă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni la Sinaia că susține o nouă lege a salarizării echitabilă, dacă social-democrații vor fi soluția pentru un nou Guvern, chiar până la sfârșitul acestui an.
Până atunci, a adăugat el, este necesar un audit general al statului.
‘PSD, de fiecare dată când a condus Guvernul României, a înțeles să împartă din prosperitatea sau din plusul pe care îl avea economia sau îl dădea economia și către oameni, în mod direct. Fie că am crescut pensii, salarii și așa mai departe. (…) Sigur că trebuie să începem pe scurt – și această idee mi-a venit când s-a discutat de legea salarizării – până la urmă de un audit general al statului. E absolut inadmisibil ca de la o zi la alta să nu știi care este impactul sau cât costă legea salarizării sau cât ne-ar duce pe Sănătate sau cât ar fi pe Educație. Și de la o zi la alta, ministerele de linie nu erau în stare să-ți dea sumele potrivite, fiindcă nu le au. Ba erau mai mari, ba erau mai mici. Nu știm care e impactul nici acum al acelor concedieri pe care Guvernul Bolojan le-a făcut în administrație anul trecut. Un audit al statului e absolut necesar. De aceea am spus mai devreme că prima oară trebuie să știm de unde plecăm, care sunt costurile, ca să putem să optimizăm toate lucrurile. Eu cred că orice Guvern normal își dorește să scadă taxele, să crească pensiile, să crească salariile, să aibă o lege a salarizării’, a afirmat Grindeanu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD.
El a subliniat că România are nevoie de o lege a salarizării.
‘Și există șanse mult mai mari ca un Guvern cu puteri depline să facă o lege a salarizării care să fie echitabilă și de care România are nevoie. Deci da, susțin în noul Guvern și va fi în programul de guvernare, dacă noi vom fi soluția, o nouă lege a salarizării. Absolut’, a spus Grindeanu.
Întrebat dacă ar putea fi adoptată această lege până la sfârșitul anului, liderul PSD a arătat că ‘este o țintă ambițioasă, dar realizabilă’, din punctul său de vedere.