Tehnologie

Grupul Alibaba a înregistrat cea mai puternică creştere trimestrială a veniturilor din aproape doi ani

Posted on

Foto: iStock

Grupul chinez Alibaba Group Holding a înregistrat cea mai puternică creştere trimestrială a veniturilor din aproape doi ani, deoarece unitatea sa naţională de comerţ electronic se concentrează pe produse low-cost pentru a atrage consumatorii într-un mediu economic sobru, transmite News.ro, care citează Reuters.

Gigantul chinez de comerţ electronic a obţinut în primul trimestru venituri de 234,16 miliarde de yuani (32,29 miliarde de dolari), în creştere cu 14% faţă de trimestrul anterior, care a fost afectat de restricţii stricte din cauza pandemiei.

Cifra depăşeşte estimările analiştilor, de 224,92 miliarde de yuani, potrivit datelor Refinitiv.

”Majoritatea investitorilor se aşteptau la un trimestru bun, dar amploarea supraperformanţei, în special în ceea ce priveşte profitul, probabil a depăşit majoritatea aşteptărilor”, a declarat Alicia Yap, analist la Citi Bank.

Profitul net al Alibaba a crescut cu 51% de la an la an.

Cea mai recentă cifră a veniturilor reprezintă o îmbunătăţire de la stagnarea şi creşterea de până la 3% din ultimele patru trimestre.

Cu toate acestea, au crescut temerile cu privire la economia Chinei, care a încetinit după o redresare iniţială rapidă de la ridicarea restricţiilor pentru Covid, la sfârşitul anului trecut.

Miercuri, China a raportat că a intrat în deflaţie în iulie, la nivelul preţurilor de consum, o evoluţie care se estimează că va afecta şi mai mult dorinţa cumpărătorilor de a cheltui.

”Cele mai recente date macro indică unele incertitudini în ritmul redresării post-Covid, dar, pe măsură ce activităţile economice şi de consum continuă să se reia, afacerile noastre au demonstrat tendinţe încurajatoare”, a declarat Daniel Zhang, CEO şi preşedinte al grupului Alibaba, analiştilor, într-o conferinţă cu aceştia.

Veniturile din primul trimestru fiscal, încheiat în iunie, au fost ajutate de o redresare a achiziţiilor consumatorilor pe pieţele Taobao şi Tmall ale Alibaba, stimulate parţial de festivalul de cumpărături 618, al doilea cel mai mare eveniment de cumpărături online din China, din iunie.

Concurenţa a crescut recent din prtea rivalilor cunoscuţi, pentru că aceştia oferă produse cu costuri reduse, cum ar fi Pinduoduo, a PDD Holdings, şi Douyin, parte a grupului ByteDance, versiunea chineză a TikTok, ambele fiind provocări majore pentru Alibaba.

Cele mai citite știri

Exit mobile version