Bănci

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,314 miliarde de lei în primul semestru al anului

Posted on

Foto: iStock

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,314 miliarde de lei (264 milioane de euro) în prima parte a anului, în creştere cu 18,3% faţă de 1,111 miliarde de lei (225 milioane de euro) în semestrul 1 din 2023. Venitul net din dobânzi a crescut cu 18,6% până la 2,099 miliarde de lei (422 milioane de euro) în prima parte a acestui an.

”BCR a înregistrat un profit net de 1,314 miliarde de lei (264 milioane de euro) în S1 2024, în creştere cu 18,3% faţă de 1,111 miliarde de lei (225 milioane de euro) în S1 2023, datorită unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de un volum mai mare de afaceri cu clienţii”, arată raportul băncii.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 21,7% până la 1,862 miliarde de lei (374 milioane de euro) în primele şase luni ale anului, de la 1,53 miliarde de lei (310 milioane de euro) în semestrul 1 2023, pe fondul unei creşteri puternice a veniturilor operaţionale şi o bună gestionare a cheltuielilor operaţionale.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 18,6% până la 2,099 miliarde de lei (422 milioane de euro) în prima parte a acestui an, de la 1,77 miliarde de lei (359 milioane de euro) în perioada similară din 2023, determinat de un volum mai mare de business.

Venitul net din comisioane s-a îmbunătăţit cu 16,8% până la 525 milioane de lei (106 milioane de euro) în semestrul 1 2024, de la 450 milioane de lei (91 milioane de euro) în semestrul 1 2023, determinat de o creştere echilibrată pe toate categoriile de comisioane.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 12% până la 253 milioane de lei (51 milioane de euro) în primele şase luni, de la 287 milioane de lei (58 milioane de euro) în primele şase luni din 2023, determinat de o activitate de tranzacţionare mai redusă.

Venitul operaţional a crescut cu 14,4% până la 2,902 miliarde de lei (583 milioane de euro) în primul semestru, de la 2,537 miliarde de lei (514 milioane de euro) în semestrul 1 2023, determinat de venituri nete din dobânzi şi venituri nete din comisioane mai mari.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1,041 miliarde de lei (209 milioane de euro) în S1 2024, în creştere cu 3,3% în comparaţie cu 1,007 miliarde de lei (204 milioane de euro) în S1 2023, determinat de alte cheltuieli administrative mai mari, în principal IT, consultanţă şi cheltuieli de marketing, în timp ce cheltuielile cu personalul au scăzut.

În baza acestor evoluţii, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit până la 35,9% în S1 2024, faţă de 39,7% în S1 2023.

Portofoliul total de credite nete acordate clienţilor de Banca Comercială Română (Grupul BCR) a crescut cu 14,6% an pe an la 30 iunie 2024.

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 8,2 miliarde de lei în S1 2024, cu o creştere a stocului de credite acordate microîntreprinderilor de 39,6% an pe an. Stocul de credite ipotecare standard (Casa Mea) acordate în moneda locală a crescut cu 8,1% an pe an, în timp ce stocul de credite de consum negarantate (inclusiv carduri de credit şi descoperit de cont) a crescut cu 40,4% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 5,7 miliarde de lei în S1 2024, dintre care aproximativ 27% sunt destinate investiţiilor.

Portofoliul de finanţări acordate clienţilor BCR Leasing a ajuns în S1 2024 la o valoare de 4,39 miliarde de lei (893 milioane de euro), cu o creştere de 16% comparativ cu S1 2023. Subsidiara de leasing a BCR a continuat susţinerea mediului antreprenorial românesc şi a înregistrat cele mai solide creşteri în sectorul de construcţii, transporturi, servicii medicale şi comerţ.

Peste 3.900 de companii (microîntreprinderi, IMM-uri şi corporate), care creează aproximativ 180.000 de locuri de muncă, au fost finanţate de BCR în S1 2024.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 2,6% în iunie 2024, în scădere faţă de nivelul de 2,9% înregistrat în decembrie 2023. Această evoluţie reflectă creşterea creditelor acordate clienţilor, precum şi recuperările, creditele redevenite performante, precum şi creditele neperformante scose din bilanţ de pe ambele segmente retail şi corporate, care au compensat parţial formarea de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante s-a situat la nivelul de 176,2% în iunie 2024.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), s-a situat la nivelul de 23,3% în mai 2024, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României.

Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu 8,4% până la 63,679 miliarde de lei (12,794 miliarde de euro) la data de 30 iunie 2024 de la 58,743 miliarde de lei (11,806 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2023, susţinute de creşterea pe ambele segmente retail şi corporate.

Depozitele de la clienţi au crescut cu 4,3% până la 81,854 miliarde de lei (16,445 miliarde de euro) la data de 30 iunie 2024 de la 78,482 miliarde lei (15,773 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2023, susţinute atât de creşterea depozitelor retail, cât şi a celor corporate.

”Produsele şi serviciile pe care le dezvoltăm pornesc de la valoarea adăugată pe care o aduc clienţilor, dar şi de la impact în comunitate şi efect de multiplicare. Primele şase luni ale anului au adus o creştere de peste 90% a celor care au beneficiat de un training Şcoala de Bani sau de o sesiune de Coaching Financiar. E un lucru care ne bucură, pentru că am ajuns la peste 1,35 milioane de români prin programele BCR de educaţie financiară. Şi mai important, însă, este că transferăm această experienţă către utilizatorii George, prin noi funcţionalităţi ce susţin alegerile financiare inteligente şi analiza personalizată a bugetului. În interacţiunea cu mediul de afaceri, abordăm planificarea financiară prin prisma tranziţiei către economia verde şi digitală, dar şi a programelor de finanţare disponibile. Am lansat George SmartEU, un instrument prin care oferim antreprenorilor acces în timp real la date relevante, astfel încât să poată crea business şi impact la scară. Împreună cu investiţiile în oameni şi educaţie, aceasta sunt oportunităţile reale pe care le avem pentru a genera prosperitate pe termen lung în România”, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Clienţi BCR au primit 27 milioane de lei prin George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi celor care folosesc plata cu cardul. George Moneyback a ajuns la peste 1,25 milioane de utilizatori, în creştere cu 27% faţă de semestrul 1 2023. În plus, BCR a devenit banca cu cel mai mare număr de utilizatori Moneyback la nivelul Grupului Erste.

Peste 168 milioane de tranzacţii cu plăţi digitale în transportul public s-au înregistrat, în ultimii cinci ani, dintre care peste 29 milioane în primul semestru din acest an, în creştere cu 16% faţă de semestrul 1 2023. BCR a implementat soluţia de plată contactless în 18 oraşe din România, inclusiv Bucureşti.

Mai mult de 2 milioane de tranzacţii, în valoare totală de 56 milioane lei, au avut loc de la implementarea sistemului de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

BCR oferă produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 318 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 71% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienţii BCR dispun de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale (2.000 de echipamente) şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

Cele mai citite știri

Exit mobile version