Business

Grupul de companii din care face parte lanţul de farmacii Help Net a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 1,29 miliarde de euro, în România, cu 21% mai mult decât în 2022

bani investitii euro
Foto: iStock

Grupul de companii Farmexim | Help Net | EL Pharma, parte a concernului german PHOENIX group, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 1,29 miliarde de euro, în România, cu 21% mai mult decât în 2022.

”Grupul de companii Farmexim | Help Net | EL Pharma, parte a concernului german PHOENIX group, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 1,29 miliarde de euro, cu 21% mai mult decât în 2022. Toate cele trei companii – Farmexim (distribuţie de medicamente), Help Net (retail farmaceutic), EL Pharma (servicii integrate de sănătate) – au avut creşteri consistente”, anunţă grupul.

Pentru grupul Farmexim I Help Net I EL Pharma, viitorul înseamnă consolidarea business-ului.

”Am consolidat business-ul, extinzând portofoliul cu nume importante din industrie, am îmbunătăţit procese şi operaţiuni, am pus accent pe oameni şi competenţe şi ne-am menţinut creşterea, după ce la finalul anului 2022 am reuşit să depăşim pragul financiar de un miliard de euro”, a declarat Nikolay Kolev, Managing Director Farmexim I Help Net.

PHOENIX group a anunţat, la rândul său, rezultatele financiare pentru anul fiscal 2023-2024, confirmând o poziţie solidă pe piaţă la aniversarea de 30 de ani. În comparaţie cu anul precedent, performanţa operaţională totală a crescut cu 24,6%, ajungând la 57,2 miliarde de euro. Veniturile au crescut cu 29,6%, ajungând la 47,1 miliarde de euro.

„Aceste cifre financiare solide ne oferă încredere şi energie pentru anul fiscal care a început în februarie 2024, anul în care sărbătorim cea de-a 30-a aniversare. Grupul PHOENIX va continua să îşi îndeplinească în mod responsabil misiunea importantă în următorii 30 de ani şi va rămâne dedicat asistenţei medicale în Europa”, a declarat Sven Seidel, CEO PHOENIX Pharma SE.

Farmexim S.A. este primul importator şi distribuitor de produse farmaceutice înfiinţat în 1990 în România, asigurând acoperire naţională prin centrul logistic central de la Baloteşti şi punctele de lucru din principalele oraşe ale ţării.

Înfiinţată în 1998, compania Help Net Farma S.A. operează unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din România. Farmaciile Help Net se află în top 3 lanţuri farmaceutice, cu peste 420 de unităţi deschise la nivel naţional şi aproximativ 2.500 de angajaţi.

Începând din 2018, Farmexim şi Help Net fac parte din PHOENIX group, lider european în servicii de sănătate. Cu o prezenţă activă în 29 de ţări, concernul german are aproximativ 48.000 de angajaţi. În 29 de ţări, PHOENIX group operează 214 de puncte de lucru care oferă servicii de wholesale şi pre-wholesale, furnizând medicamente şi produse de sănătate către farmacii, medici şi instituţii medicale. PHOENIX operează, de asemenea, peste 3.200 de farmacii proprii în 17 ţări europene sub brandurile BENU, APOTEK 1, Rowlands Pharmacy, Help Net şi Lloyds.

El Pharma S.R.L. este cea mai nouă entitate a PHOENIX group în România, înfiinţată în 2021, cu scopul de a dezvolta noua direcţie de servicii pentru companii din domeniul farmaceutic.

 

Cele mai recente știri

To Top