Transporturi
Grupul Renault renunţă la planul de listare a diviziei de vehicule electrice Ampere, din cauza condiţiilor slabe de pe piaţa bursieră
Renault a renunţat luni la planurile de a lista divizia sa de vehicule electrice Ampere, din cauza condiţiilor slabe de pe piaţa bursieră, transmite Reuters.
În septembrie, Luca de Meo, directul general atât al Grupului Renault, cât şi al Ampere, a declarat că IPO-ul ar putea ajunge la o valoare de până la 10 miliarde de euro.
Această decizie vine în contextul în care cererea de vehicule electrice în Europa scade, iar producătorii auto din regiune se confruntă cu o concurenţă puternică din partea rivalilor chinezi.
„Astăzi, am luat o decizie pragmatică. Suntem cu toţii concentraţi asupra executării strategiei noastre şi construirii unui istoric solid, pentru a crea valoare pentru toţi acţionarii noştri”, a declarat de Meo.
Renault a mai explicat într-un comunicat că va continua să finanţeze dezvoltarea Ampere până când aceasta atinge punctul de break-even, în 2025.
În 2022, compania anunţase intenţia de a lista la bursă Ampere în prima jumătate a anului 2024, dar declarase deja, la sfârşitul anului 2023, că nu va merge mai departe dacă evaluarea ar fi prea scăzută.