Tehnologie
Guvernul a adoptat hotărârea privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul tehnologiilor cuantice pentru perioada 2024 – 2029
Guvernul a adoptat hotărârea privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul tehnologiilor cuantice pentru perioada 2024 – 2029.
”Guvernul României a adoptat hotărârea privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul tehnologiilor cuantice pentru perioada 2024 – 2029 (SNTC), conturând astfel bazele unui ecosistem naţional cuantic eficient, durabil, competitiv la nivel internaţional şi care să faciliteze colaborarea strânsă între cercetare, industrie şi guvern. La nivel naţional tehnologiile cuantice sunt de natură a susţine identificarea unor soluţii inovatoare la provocările societale majore din domenii de interes naţional, ce pot avea un impact major asupra dezvoltării economice şi îmunătăţirii vieţii cetăţenilor. Suplimentar, domeniul tehnologiilor cuantice prezintă o importanţă strategică la nivelul Uniunii Europene, statele membre (inclusiv România) semnând Declaraţia europeană privind tehnologiile cuantice, prin care ne-am asumat angajamentul de a colabora pentru dezvoltarea unui ecosistem de tehnologii cuantice de cel mai înalt nivel în întreaga Uniune Europeană”, spune ministrul de resort, Bogdan Ivan.
Strategia vizează dezvoltarea tehnologiilor cuantice în vederea valorificării oportunităţilor oferite de această tehnologie, prin impulsionarea mediului de afaceri naţional, respectiv atragerea de expertiză şi fonduri externe, ambele având capacitatea de a asigura dezvoltarea tehnologică şi economică a României în acest domeniu.
”Prin SNTC, ne propunem asigurarea resurselor necesare pentru dezvoltarea tehnologiilor cuantice la nivel naţional, atât prin consolidarea cercetării şi inovării, cât şi prin asigurarea accesului la infrastructura cuantică esenţială, respectiv prin atragerea, formarea şi retenţia eficientă a resursei umane specializate”, adaugă el.
De asemenea, Strategia asigură cadrul necesar dezvoltării unei industrii naţionale în domeniul cuantic, axat pe consolidarea componentei software, respectiv pe asigurarea unor standarde ridicate de securitate cibernetică în această sferă.
”Toate acestea sunt de natură a asigura României o poziţie relevantă în arhitectura europeană şi transatlantică a domeniului cuantic, contribuind prin cooperare la dezvoltarea standardelor internaţionale în acest domeniu, promovării practicilor etice şi principiilor de utilizare responsabilă în dezvoltarea şi utilizarea acestor tehnologii”, mai spune oficialul.
SNTC este de natură a genera o serie de avantaje semnificative atât industriei naţionale de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul tehnologiilor emergente, cât şi activităţilor cotidiene ce au impact direct în viaţa cetăţenilor.
”Având în vedere relevanţa strategică a domeniului cuantic la nivel european, entităţile implicate în dezvoltarea şi cercetarea tehnologiilor, precum şi întreprinderile ce îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu vor beneficia de posibilitatea accesării unor fonduri externe nerambursabile, care pot susţine obiectivele naţionale de consolidare a poziţiei României ca actor relevant în industria dezvoltării de software dedicat tehnologiilor cuantice şi de asigurare a accesului la infrastructura de comunicaţii cuantice europene”, mai spune Bogdan Ivan.
România beneficiază deja de o serie de avantaje în atingerea obiectivele asumate prin această Strategie, cel mai important dintre acestea fiind resursa umană consolidată în domeniul IT&C, pretabilă pentru reconversia către domeniul cuantic. Tehnologiile cuantice au o aplicabilitate ridicată în principalele domenii de interes naţional, având potenţialul, prin convergenţa lor cu alte tehnologii emergente (precum inteligenţa artificială), de a reconfigura metodele actuale de abordare a provocărilor societale.
Cu titlu de exemplu, tehnologiile cuantice pot avea un rol definitoriu în domeniul sănătăţii, având capacitatea de a accelera semnificativ procesul de dezvoltare a aparaturii medicale existente şi de descoperire a noi medicamente şi tratamente medicale prin simularea interacţiunilor moleculare complexe. De asemenea, în contextul îngrijorărilor internaţionale cu privire la schimbările climatice, tehnologiile cuantice au capacitatea de a procesa cantităţi masive de date şi de a efectua simulări complexe pentru a furniza predicţii şi perspective precise asupra modelelor climatice, respectiv pentru a creşte capacitatea de monitorizare a indicilor de poluare şi a altor parametrii de mediu.
”Nu în ultimul rând, domeniul cuantic este de natură a revoluţiona securitatea cibernetică actuală, având capacitatea de a oferi noi modalităţi de criptare a datelor în vederea asigurării confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii acestora. Aşadar, tehnologiile cuantice au capacitatea de a modela cursul viitorului, iar prin Strategia naţională în domeniul tehnologiilor cuantice, România se raliază demersurilor europene de creare a unui ecosistem cuantic de nivel mondial. Consider că prezentul act normativ va sprijini o economie rezistentă prin consolidarea cercetării, industriei şi talentelor noastre, oferind României un avantaj competitiv pentru viitor”, mai afirmă ministrul.