Actualitate

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor

Foto: iStock

Executivul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Guvernul a adoptat măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, pentru exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin această ordonanţă de urgenţă, arată comunicatul de presă al Executivului.

Este avută în vedere monitorizarea execuţiei bugetare, precum şi exercitarea controlului cheltuielilor curente şi de capital.

Astfel,vor fi făcute verificări de către Ministerul Finanţelor pentru categoriile de cheltuieli care înregistrează o creştere cu mai mult de 20% faţă de costul mediu al achiziţiilor de produse/servicii/echipamente şi/sau execuţie de lucrări sau costul mediu al cheltuielilor curente şi de capital aferente unor instituţii publice similar.

Aceste prevederi sunt aplicate sub formă de proiect pilot până la sfârşitul anului 2025 pentru domeniile educaţie, sănătate, asistenţă şi protecţie socială, precum şi pentru autorităţile şi instituţiile de subordonare locală. Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului în fiecare an calendaristic rapoarte privind această monitorizare, mai indică sursa citată.

De asemenea, prin actul normativ adoptat, sunt eliminate inechităţile, discriminările şi/sau discrepanţele de ordin salarial existente în sistemul finanţelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti.

 

 

Cele mai recente știri

To Top