Actualitate

Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea Acordului de parteneriat UE-Mercosur

Posted on

Guvernul a aprobat marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, încheiat între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, pe de altă parte.


”A fost aprobat memorandumul cu tema: semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului – Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte”, a declarat Ioana Dogioiu, marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Ea a explicat că memorandumul prevede semnarea de către România, în nume național, a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, în contextul în care documentul a fost deschis spre semnare de către statele membre, cu posibilitatea semnării la 25 martie și 1 aprilie 2026.

”Odată semnat acest Acord, în nume național, urmează să fie parcurse procedurile de ratificare în plan național, iar MAE împreună cu MEDAT vor elabora proiectul legii de ratificare, care va fi supus aprobării Parlamentului României”, a precizat Dogioiu.

Potrivit acesteia, ”memorandumul face ca Acordul să intre în vigoare efectiv provizoriu de la 1 mai, cu toate clauzele lui, inclusiv cu elementele de regulament prin care se acordă acea protecție pentru producătorii interni, pentru a nu mai fi așteptat momentul ratificări, respectiv momentul CJUE”.

”În urma acestei semnături, Acordul va intra în vigoare efectiv de la 1 mai, dar o intrare în vigoare provizorie”, a arătat Dogioiu.

Întrebată despre avizul Ministerului Agriculturii, Dogioiu a confirmat că acesta a fost negativ.

În ceea ce privește protejarea fermierilor români, ea a explicat că există mecanisme clare.

”Există aceste elemente, este vorba de existența unui regulament care include un mecanism de salvgardare care poate intra în vigoare încă din perioada de aplicare provizorie, adică cea care începe de la 1 mai. Deci care sunt măsurile concrete care sunt incluse în regulamentul privind mecanismul de salvgardare: piețele produselor agricole sensibile sunt monitorizate în permanență de Comisia Europeană în ceea ce privește tendințele importurilor și exporturilor, producția și evoluția prețurilor, evaluarea rapidă a situației pieții pe baza acestei monitorizări. Furnizarea de către Comisia Europeană către Consiliu și către Parlamentul European a unui raport de monitorizare la cel puțin fiecare șase luni, pentru a evalua impactul importurilor, inclusiv asupra uneia sau mai multor state membri ale UE”, a precizat Dogioiu.

Ioana Dogioiu a menționat că o altă măsură prevede inițierea rapidă a unei anchete în cazul în care există suficiente dovezi, la prima vedere cel puțin, în privința unor distorsiuni pe piață, inclusiv la solicitarea unui singur stat membru sau oricărei persoane juridice sau asociații care acționează în numele industriei UE active în sectorul în cauză.

Ea a afirmat că o altă măsură prevede impunerea de măsuri rapide, măsuri de salvgardare provizorii în termen de maximum 21 de zile în cazul unei creșteri de peste 5% față de anul precedent a importurilor în condiții preferențiale sau unei scăderi de peste 5% față de anul precedent a prețului mediu de import pentru un anumit produs din Mercosur, care face obiectul unui contingent tarifar.

În Regulament se mai prevede finalizarea oricărei anchete privind măsurile de salvgardare cât mai rapid posibil, cu scopul de a lua o decizie finală în termen de maxim patru luni, a adăugat Dogioiu.

Totodată, este prevăzută impunerea de măsuri de salvgardare adecvate pe o durată maximă de patru ani, inclusiv pe perioada de aplicare provizorie atunci când dovezile arată că importurile preferențiale din Mercosur cauzează sau amenință să cauzeze prejudicii grave industriei UE, inclusiv în cazul în care aceasta poate fi concentrată geografic în unul sau mai multe state membre UE, a completat Dogioiu.

Întrebată despre acuzațiile privind presupusa secretizare a memorandumului, Dogioiu a respins aceste afirmații.

”Este un memorandum de semnare a unui document. Sigur, a existat o anumită celeritate. Acordul era cunoscut, acordul nu este secret, putea fi consultat de oricine. Este un memorandum care prevede aprobarea semnării pentru a se putea a trecere rapid la semnare la 1 aprilie. Nu văd ce a fost secret câtă vreme acordul e cunoscut. Memorandumul este o aprobare a semnării”, a afirmat Dogioiu.

Potrivit Guvernului, Acordul va proteja aproximativ 350 de indicații geografice ale UE pe piața Mercosur, din care și 15 produse agricole românești cu indicație geografică.

Acordul generează noi oportunități de cooperarea și dialog UE-Mercosur pe teme de interes pentru România, în special în domeniul economic, cultural, abordarea provocărilor climatice și a integrității în sectorul privat și public.

Acordul UE-Mercosur a fost semnat de Comisia Europeană și reprezentanți ai blocului Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay), la 17 ianuarie 2026, la Asuncion, Paraguay.

Cele mai citite știri

Exit mobile version