Transporturi
Guvernul italian critică Stellantis pentru modelul Alfa Romeo ‘Milano’ produs în Polonia
Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, a criticat joi constructorul auto franco-italian Stellantis pentru că primul model complet electric al mărcii Alfa Romeo va fi asamblat în străinătate, apreciind că decizia constructorului auto încalcă legislaţia italiană, transmite Reuters.
Alfa Romeo, o marcă din portofoliul grupului Stellantis cu o prezenţă importantă în istoria automobilismului din Italia, a dezvăluit miercuri noul său SUV electric care poartă numele celebrului oraş din nordul Italiei Milano, unde Alfa Romeo a luat naştere în 1910. Automobilul este construit la uzina Stellantis de la Tychy (Polonia) şi este primul model Alfa Romeo produs în totalitate în afara Italiei.
„O maşină care poartă numele ‘Milano’ nu poate fi produsă în Polonia. Asta contravine legislaţiei italiene”, a declarat joi Adolfo Urso, făcând referire la o lege din 2003 care vizează produsele „cu sonoritate italiană” care susţin în mod fals că sunt italiene.
„Legea stipulează că nu poţi să oferi indicii care îi duc în eroare pe consumatori. Aşa că o maşină care se cheamă ‘Milano’ trebuie produsă în Italia. În caz contrar, dă un indiciu înşelător care nu este permis conform legislaţiei italiene”, a spus Adolfo Urso.
Plângerea formulată de Adolfo Urso este ultima salvă dintr-un război al declaraţiilor între Guvernul naţionalist condus de Giorgia Meloni şi constructorul auto franco-italian Stellantis, într-un context în care cele două părţi negociază un plan vizând creşterea producţiei auto în Italia până la un milion de unităţi pe an.
Legea menţionată de Adolfo Urso spune că este ilegal să prezinţi un produs fabricat în străinătate ca venind din Italia. În mod frecvent, legea a fost invocată pentru produse alimentare, de exemplu pentru brânza ‘parmesan’ produsă în SUA care reaminteşte de celebrul ‘parmigiano’ italian.
În replică, directorul general de la Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că producţia modelului Alfa Romeo ‘Milano’ în Polonia, în loc de Italia, va duce la diminuarea preţului de comercializare cu 10.000 de euro, astfel că acest SUV are un preţ de pornire de sub 30.000 de euro pentru cea mai ieftină versiune hybrid.