Actualitate

Guvernul japonez vrea să ajute industria locală de cipuri cu 65 de miliarde de dolari

Posted on

Foto: iStock

Guvernul japonez va propune un plan în valoare de 65 de miliarde de dolari pentru a stimula industria locală de cipuri, graţie subvenţiilor şi altor instrumente de asistenţă financiară pe o perioadă care se întinde pe „mai mulţi ani”, potrivit unui proiect de document consultat luni de Reuters.

Acest plan, cu un sprijin financiar a cărui valoare se ridică la cel puţin 10.000 de miliarde de yeni (65,10 miliarde de dolari), vine într-un moment în care unele ţări vor să îşi consolideze controlul asupra lanţurilor de aprovizionare cu semiconductori, după o serie de şocuri globale, inclusiv tensiunile comerciale dintre SUA şi China.

Documentul consultat de Reuters arată că Guvernul de la Tokyo intenţionează să prezinte acest plan, care include şi ajutor financiar pentru producţia de masă a cipurilor din următoare generaţie, în următoarea sesiune parlamentară.

Planul prevede în mod expres producătorul de cipuri Rapidus şi alţi furnizori de cipuri cu Inteligenţă Artificială.

Rapidus este condus de o serie de veterani din industria de cipuri şi îşi propune ca, începând din 2027, să producă în masă cipuri de ultimă generaţie pe insula Hokkaido, în parteneriat cu IBM şi centrul belgian de cercetare şi inovare în domeniul semiconductorilor Imec.

Anul trecut, Guvernul japonez anunţa că va aloca aproximativ 2.000 de miliarde de yeni (13 miliarde de dolari) pentru a susţine industria locală de cipuri.

Cel mai recent plan face parte dintr-un pachet economic mai amplu al Guvernului de la Tokyo, care ar urma să fie aprobat de Cabinet în data de 22 noiembrie şi care vizează, de asemenea, investiţii publice şi private cu o valoare totală de 50.000 de miliarde de yeni în cipuri pe parcursul următorilor 10 ani.

Conform documentului consultat de Reuters, Guvernul nipon se aşteaptă ca acest plan să genereze un impact economic total cu o valoare de aproximativ 160.000 de miliarde de yeni.

Cele mai citite știri

Exit mobile version