Analize

Hidroelectrica, creșteri mari la început de an

Posted on

Listarea Hidroelectrica de anul trecut a fost cel mai important eveniment de la Bursa de Valori București (BVB), o ofertă a cărei valoare s-a situat între primele cinci din întreaga lume. Oferta de 2,1 miliarde dolari a Hidroelectrica a fost a cincea ca valoare la nivel global, cifră care a propulsat pentru prima oară și BVB în topul mondial al piețelor de capital și a ridicat și capitalizarea bursei de la București la un nivel record.

Anul 2023 a fost, în mod neașteptat, foarte bun pentru Bursa de la București. În ciuda mediului global potrivnic ofertelor publice inițiale, Hidroelectrica a reușit să atragă două miliarde de dolari pentru acțiunile scoase la vânzare de Fondul Proprietatea. „Oferta Hidroelectrica a fost una dintre cele mai mari IPO-uri europene ale anului şi reprezintă un indiciu clar al încrederii investitorilor în piaţa bursieră din România”, spune Iulia Bratu, Partner, Head of Lead Advisory la EY România. 

Hidroelectrica a avut de la momentul listării din iulie anul trecut o capitalizare de 10 miliarde de euro, la prețul de închidere a primei ședințe de tranzacționare a fost de 110 lei pe acțiune. Până la sfârșitul anului, cotația Hidroelectrica (simbol H2O) a crescut până la 128 lei pe acțiune, adică un avans de peste 16%. Creșterea Hidroelectrica, dar a și celorlalte companii listate, a permis BVB să atingă un nou record: o capitalizare a tuturor companiilor listate de peste 300 miliarde lei. 

În prezent, cotația Hidroelectrica a ajuns la 134,8 lei pe acțiune, adică o creștere de 5,3% la data de 11 ianuarie. Capitalizarea companiei a urcat la 60,63 miliarde lei, adică aproape 12,2 miliarde euro. Mai mult decât atât, acțiunile Hidroelectrica au reprezentat și o cincime din valoarea totală tranzacționată în primele sedințe ale anului, semn că este una dintre cele mai apreciate și dorite acțiuni. De altfel, cine a achiziționat în perioada IPO la prețul de 110 lei are acum un randament de 22% al investiției, obținut în doar șase luni. Anualizat, randamentul ar fi dublu, mai mare și decât creșterea BET de anul trecut, de 35%. 

La sfârșitul primelor trei trimestre din 2023, adică ultimele date disponibile, Hidroelectrica a înregistrat venituri de 9,55 miliarde lei, în urcare cu 32% față de 2022, și un profit net de 5,18 miliarde lei, în urcare cu 42%. Creșterea a fost susținută de majorarea producției de energie electric brută cu 37%, producție aproape exclusivă dn surse hidro. Estimările pentru întreg anul 2023 arată că evoluția bună a companiei a continuat și în ultimul trimestru, ceea ce înseamnă că profitul care va fi transformat în dividende va depăși 6 miliarde lei (circa 7 lei pe acțiune). 

Perspectivele pentru 2024 sunt la fel bune ca anul trecut, având în vedere gradul de încărcare al lacurilor de acumulare este de 75% și nu se preconizează o secetă majoră în acest an. Dar mai mult decât atât, planurile de investiții ale Hidroelectrica includ și un parc fotovoltaic de 1.500 MW.

Cele mai citite știri

Exit mobile version