Actualitate

Horia Constantinescu, bilanţ după doi ani în funcţia de preşedinte al ANPC: Spre deosebire de mulţi, nu sunt genul “era să aveţi o scamă”

Posted on

Foto: gov.ro

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a prezentat, duminică seară, pe pagina sa de Facebook, un bilanţ al activităţii în cei doi ani de când conduce instituţia. Constantinescu afirmă că în fiecare zi a ajuns la birou în jurul orei cinci şi că a avut parte de atacuri murdare, dar că nu este genul ”era să aveţi o scamă”.

”Astăzi se împlinesc doi ani de la numirea mea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor! Doi ani dedicaţi cu fermitate şi intransigentă intereselor şi drepturilor dumneavoastră! Doi ani în care am ajuns la birou în fiecare zi în jurul orei cinci! Doi ani în care activitatea instituţiei pe care o conduc a crescut de multe ori în raport cu anul 2021 şi precedenţii! Doi ani de atacuri murdare la adresa mea vehemente şi susţinute de către cei care încearcă să apere interesele meschine de grup ale unor personaje pe care în perioada imediat următoare le voi face publice. Doi ani de la numirea asumată şi de când am fost susţinut continuu de către Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu, căruia îi mulţumesc pentru încredere!”, scrie Horia Constantinescu pe Facebook.

De asemenea, Constantinescu spune că a dus adevărate războaie î tot acest timp, dar că a reuşit să găsească o cale de comunicare cu majoritatea operatorilor economici.

”Spre deosebire de mulţi nu sunt genul “era să aveţi o scamă” iar ceea ce spun o fac pentru că este realitatea! Doi ani de adevărate războaie până când am reuşit să găsim cu majoritate operatorilor economici de anvergură financiară o cale de comunicare!”, mai scris Horia Constantinescu.

Preşedintele ANPC mulţumeşte, în final, celor care l-au înţeles.

”Trebuie să mulţumesc totodată tuturor colegilor care au înţeles că a fost şi este nevoie de o schimbare în bine şi că autoritatea noastră trebuie să aibă o reputaţie impecabilă. Iar nu în ultimul rând trebuie să vă mulţumesc dumneavoastră susţinătorilor mei cei care aţi înţeles că în felul acesta îmi veţi da energia necesară continuării luptei pe care am început-o! Cu Dumnezeu înainte!”, mai scrie Constantinescu.

Horia Constantinescu a precizat şi că săptămâna aceasta va prezenta bilanţul activităţii sale, atât pe anul 2023, cât şi pe întreaga perioadă de când ocupă funcţia de preşedinte al ANPC.

Cele mai citite știri

Exit mobile version