Timp liber
Hotelierii de la munte semnalează scăderi ale activității de 15-20% în sezonul estival
Hotelierii din stațiunile montane semnalează diminuări ale activității de 15-20% în sezonul estival 2026 față de anul precedent, iar în unele cazuri scăderile ajung la 30%, în contextul reducerii bugetelor de vacanță și al orientării turiștilor către excursii de o zi, potrivit unei analize realizate de un turoperator.
‘Primele evaluări ale sezonului estival 2026 în destinațiile montane, indică o continuare a scăderilor din turismul de la munte, după un an 2025 care s-a situat, la rândul său, sub rezultatele din 2024. Deși destinațiile montane au atras vizitatori, creșterea numărului de turiști nu s-a reflectat într-o evoluție similară a cererii pentru cazare și servicii de restaurant. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în prima jumătate a anului 2026, sosirile în stațiunile montane au scăzut cu 4,1%, iar înnoptările cu 6,7%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Aceste rezultate conturează contextul în care s-a desfășurat sezonul de vară, pentru care numeroși hotelieri semnalează diminuări ale activității de 15-20% față de anul precedent, iar în unele cazuri chiar de 30%’, se arată în analiză.
Potrivit datelor furnizate de Bibi Touroperator, tariful mediu pe cameră pentru un sejur în destinațiile montane a ajuns la 643 de lei, față de 622 de lei anul trecut, înregistrând o creștere de numai 3,4%, în ciuda majorării costurilor.
Totodată, durata medie a sejurului s-a redus cu 4,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 3,6 nopți.
‘Mulți hotelieri din stațiunile montane descriu menținerea activității tot mai mult ca pe un efort de supraviețuire. Pentru a răspunde scăderii puterii de cumpărare, aceștia au creionat pachete cu tarife last minute reduse, facilități incluse și beneficii suplimentare pentru turiștii care își prelungesc sejurul. În paralel, operatorii unor hoteluri mari, de patru și cinci stele, s-au orientat către turismul de afaceri și segmentul corporate, în încercarea de a compensa diminuarea cererii pentru vacanțe’, se mai arată în document.
Creșterea ușoară a numărului de turiști străini nu a compensat reducerea cererii interne, în condițiile în care aceștia au o pondere semnificativ mai mică decât turiștii români în stațiunile montane, notează sursa citată.
‘Bugetele de vacanță ale românilor sunt supuse unor presiuni tot mai mari, printre factorii remarcați numărându-se înjumătățirea valorii voucherelor de vacanță, diminuarea puterii de cumpărare și creșterea taxelor în turism’, precizează autorii analizei.
Astfel, una dintre tendințele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi.
‘Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte și să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele și unitățile de tip fast-food. Astfel, aglomerația din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri și restaurante’, se mai arată în document.
În restaurante, adaptarea a însemnat și simplificarea meniurilor, prin eliminarea unor preparate mai complexe, care necesită mult timp de pregătire, în timp ce unele locații au redus personalul.
‘Alți operatori au ales să mențină tarifele, acoperind deficitul de încasări din rezervele financiare acumulate în anii anteriori. Aceste măsuri reflectă presiunea asupra afacerilor din turismul montan, pentru mulți antreprenori prioritatea devenind menținerea activității’, precizează compania.
Pe Valea Prahovei, Sinaia înregistrează scăderi de 1,4% la sosiri și de 2,4% la înnoptări, mai moderate decât cele consemnate la nivelul stațiunilor montane în ansamblu. La Bușteni, înnoptările sunt, de asemenea, în declin, în pofida organizării mai multor evenimente, care au adus mai mulți turiști la recepții, dar pe perioade foarte scurte de 1-2 nopți.
În schimb, Valea Doftanei se remarcă prin creșteri consistente în această vară, deși rămâne o destinație de dimensiuni mai mici pe piața turistică. Aici s-a desfășurat în ultimul weekend din această vară, a XXIII-a ediție Festivalului Cașcavelei, care a atras câteva mii de vizitatori.
‘Muntele nu a fost gol în această vară, dar trebuie să facem diferența între o stațiune aglomerată și o economie turistică sănătoasă. Excursiile de o zi nu țin locul sejururilor, iar prezența excursioniștilor nu înseamnă automat venituri pentru hoteluri și restaurante. Discuția nu mai este despre dezvoltare, ci despre supraviețuire. Avem nevoie de măsuri care să susțină accesul românilor la vacanțe și să ofere predictibilitate afacerilor. Când scade turismul, pierd și furnizorii, angajații și comunitățile locale. Susținerea turismului înseamnă susținerea economiei românești!’, a declarat Adrian Voican, președinte al Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova și președinte BIBI Group4Travel, citat în comunicat.
Conform cercetării, bilanțul preliminar evidențiază diferența dintre atractivitatea muntelui pentru vizite scurte și cererea efectivă pentru vacanțe de câteva zile.
‘Prezența vizitatorilor în stațiuni trebuie analizată împreună cu evoluția înnoptărilor și a consumului de servicii turistice, pentru o imagine relevantă asupra rezultatelor sezonului. În acest context, sunt necesare măsuri din partea autorităților pentru susținerea turismului intern și a accesului populației la vacanțe. Efectele declinului depășesc sectorul ospitalității și se pot transmite către furnizori, transportatori și alte afaceri locale, afectând locurile de muncă și veniturile comunităților. Susținerea turismului reprezintă, astfel, și o investiție în economia locală și în nivelul de trai’, mai arată analiza citată.