Transporturi

IATA: Companiile aeriene se aşteaptă la un profit net mai mare şi la creşterea numărului de pasageri în 2025

bilet de avion
Foto: iStock

Companiile aeriene din întreaga lume se aşteaptă ca în 2025 să transporte un număr record de 5,2 miliarde pasageri şi de asemenea să înregistreze un profit net cumulat de 36,6 miliarde de dolari, în pofida persistenţei problemelor pe lanţurile de aprovizionare, a anunţat marţi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP.

Estimarea de profit pentru 2025 este cu 16,1% peste rezultatul net de 31,5 miliarde de dolari prognozat a fi realizat în 2024. Marja netă de profit pentru întreaga industrie va fi una de 3,6%, mai mare decât cea de 3,3% înregistrată în 2024.

De asemenea, cifra de afaceri cumulată a transportatorilor aerieni din întreaga lume ar urma să crească, în 2025, cu 4,4%, pentru a depăşi pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari, în timp ce costurile nu vor creşte decât cu 4%, până la 940 miliarde de dolari.

Companiile aeriene din întreaga lume spun că avansul lor este frânat de problemele apărute la marii constructori de avioane, Airbus şi Boeing, care au dus la întârzieri în livrarea avioanelor comandate. În absenţa unor avioane mai noi şi mai eficiente, companiile aeriene spun că nu pot reduce costurile cu carburantul în timp ce transportă mai mulţi pasageri.

„Toate aceste eforturi vor ajuta la contracararea mai multor factori care afectează profitabilitatea şi care sunt în afara controlului companiilor aeriene, respectiv provocările persistente de aprovizionare şi o povară fiscală în creştere”, a declarat directorul general de la IATA, Willie Walsh, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva (Elveţia).

Cifrele bune din 2025 sunt o dovadă a unei reveniri spectaculoase a unui sector care a înregistrat pierderi abisale în timpul pandemiei, evaluate de IATA la 183 miliarde de dolari cumulat între 2020 şi 2022.

IATA reprezintă aproximativ 340 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 80% din traficul aerian mondial.

Cele mai recente știri

To Top