Energie

IEA: Cererea pentru combustibilii fosili va atinge nivelul de vârf până la finalul deceniului

Posted on

Foto: iStock

Lumea este în pragul unei noi epoci a electricităţii, cererea pentru combustibilii fosili urmând să atingă nivelul de vârf până la finalul deceniului, ceea ce înseamnă că excedentul de petrol şi gaze ar putea duce la investiţii în energie verde, se arată în raportul anual publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (EIA), transmite Reuters.

Dar organizaţia cu sediul la Paris a atras atenţia asupra nivelului sporit de incertitudini, în urma conflictelor din jurul zonelor producătoare de petrol şi gaze – Orientul Mijlociu şi Rusia – şi a alegerilor care se vor desfăşura anul acesta în ţări care reprezintă jumătate din cererea globală de energie.

„În a doua parte a acestui deceniu, pe fondul perspectivelor unor livrări mai ample, sau chiar a unui excedent, de petrol şi gaze naturale, în funcţie de cum vor evolua tensiunile geopolitice, vom accede într-o lume total diferită în privinţa energiei”, a afirmat directorul general al IEA, Fatih Birol.

Potrivit sursei citate, excedentul în aprovizionarea cu combustibili fosili va duce probabil la preţuri mai scăzute şi ar putea determina ţările să aloce mai multe resurse spre energia verde, ajungând „într-o nouă epocă a electricităţii”.

Într-un viitorul mai apropiat, există de asemenea posibilitatea reducerii aprovizionării, dacă conflictul din Orientul Mijlociu perturbă fluxurile de ţiţei. Astfel de conflicte scot în evidenţă presiunea pe sistemul energetic şi necesitatea investiţiilor pentru a accelera tranziţia la „tehnologii mai curate şi mai sigure”, se arată în raport.

Pe plan mondial, anul trecut a intrat în sistem un nivel record de energie verde, inclusiv capacitate de energie regenerabilă de peste 560 gigawaţi (GW). IEA se aşteaptă ca anul acesta să fi investiţi aproximativ 2.000 miliarde de dolari în energie verde, aproape dublu faţă de investiţiile în combustibilii fosili.

Totuşi, generarea energiei curate nu ţine ritmul cu sporirea cererii globale de electricitate iar tendinţa ar urma să continue în perioada 2023-2030, astfel încât folosirea cărbunelui va scădea mult mai lent decât se estima anterior, avertizează IEA.

Ca urmare, ponderea combustibililor fosili în mixul energetic global este estimat la 75% în 2030, faţă de un nivel de 80% în prezent. Anul trecut, IEA previziona că ponderea combustibililor fosili în mixul energetic global va fi de 73% în 2030.

Cererea pentru combustibilii fosili va atinge nivelul de vârf până la finalul deceniului, la aproape 102 milioane barili pe zi, apoi va scădea la 99 milioane barili pe zi până în 2035, pe fondul utilizării în creştere de vehicule electrice. Conform IEA, cotaţia barilului de ţiţei ar urma să scadă la 75 dolari în 2050, de la 82 dolari în 2023.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Cele mai citite știri

Exit mobile version