Actualitate

IMM Plus a fost aprobat de Guvern: Schema de ajutor de stat cu buget de 12,5 miliarde lei va sprijini 11.500 companii

Posted on

Foto: iStock

Programul IMM Plus este expresia voinţei noastre de a sprijini dezvoltarea durabilă a IMM-urilor şi prin această schemă de 12,5 miliarde lei, vrem să dăm un semnal că Guvernul este alături de antreprenori şi că îşi asumă un rol proactiv în stimularea investiţiilor şi generarea de locuri de muncă, a afirmat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

Executivul a aprobat joi actul normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor prin care IMM-urile vor putea accesa în continuare credite cu garanţii de stat.

Actul normativ pentru instituirea Programului IMM Plus a fost iniţiat pentru a asigura, până la 30 iunie 2024, accesul la finanţare al firmelor care nu dispun de sumele necesare pentru proiectele de investiţii şi pentru continuarea activităţii.

Bugetul este de maximum 12,5 miliarde lei, iar garanţiile se vor acorda în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari.

„Programul IMM Plus este expresia voinţei noastre de a sprijini dezvoltarea durabilă a IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei româneşti. Cu această schemă de 12,5 miliarde lei, vrem să dăm un semnal că Guvernul este alături de antreprenori şi că îşi asumă un rol proactiv în stimularea investiţiilor şi generarea de locuri de muncă. Vrem să fim alături de sectoarele vitale cum sunt agricultura, construcţiile, producţia şi să ne asigurăm că oferim companiilor româneşti inovative oportunitatea să-şi atingă potenţialul”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, măsura este necesară întrucât schemele de ajutor de stat elaborate în temeiul Cadrului temporar în materie de ajutor de stat în contextul pandemiei COVID-19 (2020/C91I/01) şi-au încetat valabilitatea la data de 30 iunie 2022, iar cele elaborate în temeiul Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C131/01), la data de 31 decembrie 2023.

Programul IMM Plus prelungeşte măsurile de sprijin instituite prin vechea schemă de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Valorile maxime ale ajutoarelor de stat au fost majorate de la două milioane euro la 2,25 milioane euro per întreprindere/UAT, respectiv de la 250.000 euro la 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agriculturii primare şi de la 300.000 euro la 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii.

În baza schemei de ajutor de stat se acordă ajutor de stat sub formă de garanţii de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, pentru unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiţii sau mai multe credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru.

Valoarea maximă a finanţărilor acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5 milioane lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane lei pentru creditele de investiţii. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul schemei de ajutor de stat nu poate depăşi 10 milioane lei.

Durata maximă a finanţărilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiţii, fără posibilitate de prelungire. În cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru, durata maximă a finanţărilor este de 36 de luni, fără posibilitate de prelungire.

În cazul creditelor pentru capital de lucru, cel puţin în ultimele 12 luni de valabilitate a garanţiei se aplică graficul de rambursare în rate fără posibilitatea beneficiarului de a efectua trageri/utiliza sume din credit.

Componenta IMM ROMANIA PLUS a programului facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni, iar componenta AGRO PLUS este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Componenta IMM PROD PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive, în timp ce componenta CONSTRUCT PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură şi de Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).

Componenta RURAL PLUS are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar, iar componenta INNOVATION PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.

Schema de ajutor de stat IMM PLUS va deveni operaţională la data emiterii deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, iar contractele de garantare şi acordurile de finanţare aferente programului vor fi emise până la 30 iunie 2024, se precizează în comunicat.

Cele mai citite știri

Exit mobile version