Actualitate

Impact negativ de 2,1 miliarde lei al pachetului de relansare asupra veniturilor; va fi compensat prin diminuarea cheltuielilor

Posted on

Impactul pachetului de relansare economică asupra veniturilor va fi de minus 2,1 miliarde lei, însă acesta va fi compensat de diminuarea cheltuielilor bugetare rezultată din proiectul de Lege privind măsurile administrative, conform Notei de fundamentare a proiectului privind instituirea unor măsuri de relansare economică, creștere a investițiilor productive și a competitivității, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.

‘Impactul asupra veniturilor bugetare generat de instituirea modificărilor legislative, estimat la -2,1 miliarde lei în anul 2026, este compensat de diminuarea cheltuielilor bugetare din proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative’, se precizează în documentul citat.

Potrivit acestuia, actul normativ va stimula dezvoltarea economică prin implementarea proiectelor de investiții, iar măsurile din domeniul fiscal au impact pozitiv prin reducerea sarcinii fiscale a contribuabililor.

În ceea ce privește impactul asupra mediului concurențial și domeniul ajutoarelor de stat, documentul subliniază că autoritatea de concurență, respectiv Consiliul Concurenței, acordă asistență de specialitate în domeniul ajutorului de stat pentru măsurile de sprijin acordate în temeiul acestei legi, în vederea îndeplinirii tuturor obligațiilor ce rezultă din legislația în domeniul ajutorului de stat.

‘Măsurile de sprijin financiar prevăzute în lege se acordă de către Ministerul Finanțelor cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat și parcurgerea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 77/2014 precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996’, transmit inițiatorii.

Totodată, potrivit acestora, actul normativ va avea impact favorabil asupra mediului de afaceri prin stimularea realizării de investiții de anvergură și crearea de noi locuri de muncă, având totodată un efect pozitiv asupra economiei naționale.

‘Modificările sprijină redresarea economică și stabilitatea fiscală, prin reducerea sarcinii fiscale, încurajarea modernizării activelor și protejarea contribuabililor împotriva unor situații independente de voința lor. Reducerea costurilor de accesare a pieței de capital încurajează contribuabilii să atragă finanțare direct de la investitori și facilitează diversificarea surselor de finanțare, reducând dependența de creditele bancare și consolidând stabilitatea pe termen mediu și lung. Majorarea plafonului de TVA la încasare are un impact benefic asupra mediului de afaceri, în special prin îmbunătățirea lichidității, reducerea riscului de neîncasare și creșterea predictibilității fiscale, în special pentru IMM-uri. O abordare coerentă și adecvată a reglementărilor în domeniul proiectelor de parteneriat publicprivat conduc la un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, determinând și creșterea gradului de încredere a autorităților publice în mediul de afaceri care vor să dezvolte proiecte în regim PPP (parteneriat public-privat n.r)’, se explică în Nota de fundamentare.

Pe de altă parte, sursa menționată semnalează că realizarea investițiilor au un rol însemnat nu numai în stimularea creșterii economice la nivel local și regional, dar și în impulsionarea dezvoltării altor sectoare economice, având un efect de multiplicare, deoarece creșterea numărului de investiții strategice și a industriilor și serviciilor conexe, inclusiv cele care inovează este însoțită de creșterea dezvoltării economice locale și de crearea de locuri de muncă și beneficii pentru cetățeni.

Cele mai citite știri

Exit mobile version