Bănci

Impozitul de 2% aplicat băncilor pentru doi ani, impact de 350 de milioane de lei

Posted on

Impozitul de 2% pe cifra de afaceri a băncilor pe o perioadă de doi ani va avea un impact de 350 milioane lei, iar adiţionalitatea la companiile de petrol şi gaze naturale, de 0,5% din cifra de afaceri, va aduce alte 600 de milioane de lei, a afirmat miercuri ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Această măsură (impozitul de 2% aplicat băncilor, n.r.) are un impact de 350 de milioane de lei şi, de asemenea, adiţionalitatea la companiile de petrol şi gaze naturale, de 0,5% din cifra de afaceri, sunt alte 600 de milioane de lei. Redevenţele fac parte din etapa a doua a măsurilor, pentru că, după cum bine cunoaşteţi, aceste măsuri vor continua, ca să avem un proces de consolidare fiscal-bugetară sănătos”, a spus Boloş.

El a menţionat că şi partea de redevenţă face obiectul analizei în Ministerul de Finanţe.

„Am precizat că avem trei elemente fundamentale la redevenţe. Sunt resursele minerale, partea de ţiţei şi partea de gaze naturale. Acestea sunt redevenţe pe care încercăm să le reaşezăm şi este total nedrept ca, spre exemplu, pentru resursele minerale, 36 de resurse minerale să ne aducă la nivelul unui an 336 de milioane de lei. Sau, după cum este total nedrept, spre exemplu, să avem 300.000 de hectare de teren la proprietatea statului român şi să ne aducă 2,5 milioane de lei pe an. Suferinţa se vede în această nevoie pe care o avem continuu pentru pensii, salariile profesorilor, medicilor, bani pe care noi îi găsim şi acum şi sigur că acestea sunt bogăţii ale statului pe care trebuie să le valorificăm corespunzător”, a adăugat ministrul.

Taxa percepută băncilor ar putea fi de 2% din cifra de afaceri în perioada 2024-2025, faţă de 1% cât s-a anunţat anterior, potrivit proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version